Agricultura, la sapa de lemn

Departamentul de Agricultura şi Dezvoltare Rurala care funcţioneaza in cadrul Consiliului Naţional al Partidului Social Democrat a organizat vineri, 26 noiembrie 2010, la Bascov, in judeţul Argeş, Conferinţa Forumului Naţional al Agricultorilor PSD. La conferinţa au participat Adrian Nastase, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Constantin Nicolescu, preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş şi Secretar al Consiliului Naţional PSD, Victor Surdu, preşedinte al Departamentului de Agricultura al PSD, Viorel Ştefan, preşedinte al Departamentului de Politici Economice şi Financiare, Mircea Geoana, preşedintele Senatului Romaniei, parlamentari şi europarlamentari PSD, membri ai PSD, reprezentanţi ai Academiei de Ştiinţe Agricole şi specialişti in agricultura din toata ţara. Pe ordinea de zi a Forumului Agricultorilor, la care au luat parte peste 700 de invitaţi, s-au aflat prezentarea programului de guvernare al PSD in domeniul agriculturii, dezbateri pe marginea programului, o analiza critica a situaţiei agriculturii romaneşti şi a politicilor dezastruoase din domeniu promovate de Guvernul Boc, alegerea membrilor şi conducerii Forumului Naţional al Agricultorilor şi adoptarea rezoluţiei intalnirii. Cu prilejul lansarii oficiale a programului de guvernare pentru agricultura, Adrian Nastase, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, a declarat: „acest program reprezinta o provocare, pentru ca este un program multianual, prin care ne propunem ca, in timp de 10 ani de zile, sa asiguram, din producţia interna, necesarul de consum al populaţiei Romaniei”. „Programul prevede acţiuni indrazneţe, iar punerea sa in practica nu se poate face fara o cercetare aplicata, puternic susţinuta de statul roman”, a completat Adrian Nastase, care şi-a afirmat intregul sprijin pentru punerea in aplicare a masurilor propuse de Departamentul de Agricultura. Reprezentanţii participanţi la Forum au subliniat necesitatea implicarii Partidului Social Democrat in organizarea agriculturii din Romania, aflata intr-o situaţie dezastruoasa, din cauza politicilor nepotrivite implementate de Guvernul Basescu-Boc şi din cauza lipsei de interes a acestui guvern pentru agricultura. Totodata, s-a menţionat ideea ca membrii partidului, in special parlamentarii PSD, sa faca presiuni asupra guvernului, pentru a cheltui banii alocaţi agriculturii eficient, pe proiecte, şi nu pe criterii politice. Participanţii la Forumului Naţional al Agricultorilor organizat de Consiliul Naţional al Partidului Social Democrat au aprobat, in unanimitate, programul de guvernare in domeniul agriculturii şi au stabilit ca, periodic, sa vina cu propuneri de imbunataţire a acestuia, inclusiv prin dezbateri cu principalii reprezentanţi ai sindicatelor din domeniu.

Ioan Rauta, preşedintele Departamentului de Agricultura şi Dezvoltare Rurala din cadrul PSD Bacau:Trebuie spus lucrurilor pe nume, politicile guvernamentale de sprijinire a fermierilor, in 2010, sunt zero. Astazi agricultura romaneasca este la sapa de lemn.  Programul PSD prevede nu doar masuri de sprijin al fermierilor, ci masuri complexe, de dezvoltare a tuturor ramurilor agriculturii, care sa produca efecte benefice, pe termen lung şi care sa asigure, in caţiva ani, o cantitate cat mai mare de produse, menite sa acopere necesearul de consum al populaţiei Romaniei”.

Comentarii

  1. Incetati odata sa dati vina pe politica pentru orice misca in tara asta ca ati devenit penibili…..lumea trebuie sa se trezeasca,nu le baga nimeni in traista stand acasa si pretinzand drepturi,fara sa faca nimic…..sunt curioasa cati tarani au facut cerere pentru a obtine fonduri europene?????Foarte putini deoarece in loc sa ii informati despre conditiile necesare pentru a obtine fonduri va ocupati sa dati vina pe politica ca este mai comod di partea dumneavostra….in sapa de lemn o sa ramana daca continuati tot asa.
    Trebuie sa fiti realistii nicaieri nu exista un popor atat de manipulat politic ca in Romania care pentru o punga sau o umbrela si alte porcarii care se dau in campania electorala isi pun votul politic pe oricine……Ce pretindeti?????asa oameni,asa soarta.

Adauga un comentariu

*