Noaptea vrăjilor şi a strigoilor

Pentru ca duhurile rele să nu se apropie de gospodăriile lor, oamenii îşi pun la uşi şi geamuri funii de usturoi. Tradiţia spune că la hotarul dintre toamnă şi iarnă se leagă şi se dezleagă vrăji, că lupii sunt mai fioroşi ca oricând şi vorbesc, iar sufletele morţilor bântuie pe pământ. Sărbătoarea creştină ce are loc an de an pe data de 30 noiembrie îi îngrozeşte pe cei ce cred în duhuri rele, strigoi şi fantome. Superstiţioşii îngroziţi ung uşile şi geanurile cu usturoi şi aşteaptă nerăbdători ca noaptea fatidică să treacă.

Obiceiuri păgâne

Preoţii consideră că noaptea de groază a Sfântului Andrei este doar o simplă legendă şi că oamenii nu ar trebui să fie speriaţi din această pricină. Preotii spun ca un bun credincios nu ar trebui să aibă superstiţii. Biserica nu este de acord cu aceste lucruri. În popor se vorbeşte despre duhuri rele care bântuie pe pământ în noaptea de 29 noiembrie, dar sunt simple poveşti din bătrâni. Superstiţiile se opun bisericii, iar oamenii nu ar trebui să le ia în seamă. La sate în general, bătrânii au un adevărat ritual pentru această noapte. Pentru ca duhurile rele să nu se apropie de gospodăriile lor, îşi pregătesc din timp funia cu usturoi pe care mai apoi o pune pavăză la fereastra casei.

Adauga un comentariu

*