Fondul clasei, intre ilegal si obligatoriu

Banii pentru asa numitul fond al clasei nu vor mai putea fi pretinsi de diriginti decat cu acceptul comitetului de parinti. Strangerea de bani pentru fondul clasei este ilegala, atata timp cat comitetul parintilor nu si-a dat avizul in acest sens. Exista insa o mare problema. Desi, in mod oficial, fondul clasei nu este obligatoriu, nu de putine ori copiii sunt fortati sa contribuie cu bani, asta desi provin din familii cu venituri modeste. Mai grav este ca toate aceste abuzuri comise de cadrele didactice nu pot fi solutionate, atata vreme cat parintii sau elevii nu depun plangeri. De cealalta parte, parintii se feresc sa sesizeze astfel de situatii de teama ca acest gest ar avea grave repercusiuni asupra copiilor, care ar fi taxati la orice mica greseala, iar de multe ori chiar nemotivat.  Desi directorii unitatilor de invatamant sustin ca fondul clasei nu este obligatoriu si copiii contribuie cu bani doar dupa posibilitati sau chiar deloc, parintii au o alta versiune. Ei spun ca la fiecare inceput de an scolar, inca de la prima sedinta cu parintii, aceasta este problema ce tine capul de afis al discutiei. Iar sumele pretinse de diriginti sunt piperate, sustin parintii, care fac fata tot mai greu cheltuielilor cu intretinerea celor mici la scoala. Daca la inceput de an scolar fiecare parinte a cheltuit pentru un copil minim 500 de lei pentru rechizite scolare si uniforme, profesorii cer alte zeci de lei pentru modernizarea salii de clasa. „Bani pentru fondul clasei  s-au cerut inca de la prima sedinta cu parintii. Nu mi se pare deloc normal sa contribui cu bani, mai ales ca nu se prea vede ce se intampla cu banii. Sunt bani nejustificati! Noi, parintii, suntem cei care trebuie sa ia atitudine in acest sens, pentru a elimina aceasta practica. Daca inainte ne mai permiteam sa contribuim la fondul clasei, acum o facem cu sacrificii financiare uriase. Iar copiii care nu contribuie la fondul clasei sunt priviti rau si au viata grea cu profesorii. Ca sa nu mai spun de gradinite, acolo mereu mi s-au cerut sume enorme doar pentru a-mi inscrie copilul“, declara mama unei eleve in clasa a VIII-a din Bacau.

Culegeri obligatorii

Nu doar impovaratoarele fonduri ale clasei constituie o problema pentru parinti. Oamenii sustin ca elevilor li se impune sa cumpere culegeri foarte scumpe, pe care si le pot permite cu mari sacrificii, dar de care este nevoie… obligatoriu. La toate acestea se adauga tot felul de caiete speciale extrem de costisitoare sau instrumente de lucru pentru ora de desen, ale caror preturi sunt foarte mari, dat fiind ca nu toti copiii viseaza sa ajunga pictori de meserie. „Fondul clasei se practica in continuare, iar sumele solicitate sunt tot mai mari. Pe langa aceste fonduri, copilul nu este primit la toate disciplinele cu caiete normale. Profesorul cere caiete speciale care sunt foarte scumpe. Nu mai spunem ca unii profesori au pretentii aberante si cer elevilor tot felul de pensule sau culori, care pe langa faptul ca sunt scumpe, nu le sunt necesare. Nu toti copiii sunt pasionati de desen si nu toti au talent. Unii profesori isi bat joc de banii parintilor!“, este parerea unei mame a unui baietel de clasa a VI-a.

Comentarii

  1. un părinte a zis:

    Ce este mai dificil în această perioadă, este faptul că, atât Inspectoratul Şcolar Judeţean, cât şi marea majoritate a conducerilor unităţilor şcolare din judeţ nu vor să accepte dialogul cu părinţii elevilor organizaţi în asociaţii ale părinţilor, asociaţii cu personalitate juridică. Deoarece aceste asociaţii pot întreprinde acţiuni şi lua decizii cu privire la activitatea din şcoli în cadrul parteneriatului care trebuie să existe în toate unităţile şcolare din judeţ şi totodată asociaţiile, prin statute proprii, pot stabili legalitatea unor contribuţii ale părinţiilor la bugetul acestora şi cheltuirea lor conform actelor normative fiscale în vigoare. Limitând astfel, implicarea cadrelor didactice în colectarea şi chiar cheltuirea banilor proveniţi din „fondul clasei” şi „fondul şcolii” în mod abuziv, iar unii directori de unităţi şcolare nu ar mai gestiona banii din „fondul şcolii” ca pe proprii lor bani de buzunar, fără să dea socoteală cuiva, considerând drept o ofensă adusă acetora, atunci când un părinte mai „curajos” întreabă cum s-au cheltuit bani din „fondul şcolii” . Deci , dragi părinţii fiţi mai incisivi şi mai uniţi în relaţia cu şcoala, pentru binele copiilor dumneavoastră.

Adauga un comentariu

*