Bon Jovi vine la Bucureşti pe 10 iulie 2011

Trupa americană Bon Jovi va concerta la Bucureşti pe 10 iulie 2011, show-ul urmând să aibă loc în Piaţa Constituţiei, informează site-ul formaţiei, bonjovi.com.

Trupa Bon Jovi a devenit cunoscută după ce a câştigat un concursorganizat de un post de radio din New York, la începutul anilor ’80. Cântecul câştigător a fost „Runaway”.

Grupul Bon Jovi şi-a creat un stil muzical propriu, născut din rockul agresiv, caracteristic acelei epoci, dar cu accente mai „îndulcite”, care l-au făcut să fie apreciat de publicul larg.

De-a lungul anilor, formaţia a vândut peste 120 de milioane de albume în lumea întreagă. Cele mai cunoscute albume semnate Bon Jovi sunt „Slippery When Wet” (1986), „New Jersey” (1988) şi „Keep the Faith” (1992). Cel mai recent material discografic al trupei este albumul „The Circle”, lansat în 2009.

Trupa este formată din Jon Bon Jovi (voce, chitară), Richie Sambora (chitară, backing vocals), Tico Torres (tobe, percuţie), David Bryan (clape, pian, backing vocals) şi Hugh McDonald (bas, backing vocals).

Cel mai recent turneu al trupei, The Circle Tour, constă în 135 de concerte, susţinute în 30 de ţări, şi este cea mai lungă serie de show-uri Bon Jovi de la Jersey Syndicate Tour, din 1980.

Sursa MEDIAFAX.RO

Adauga un comentariu

*