Asociatia Sf. Damian din Iasi a lansat studiul „Barometrul mitei în serviciile medicale publice”

Asociatia Sf. Damian este o organizatie non-guvernamentală înfiintată la Iasi în 2007. Membrii ei activeaza cu misiunea de a sluji, în spiritul filantropiei, pentru alinarea suferinţei semenilor afectati de boală şi sărăcie si pentru a contribui la dezvoltarea persoanei şi comunităţilor umane prin combaterea marginalizării sociale, prin apărarea drepturilor omului si prin protejarea mediului înconjurător.

Studiul a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, prin programul Facilitatea de Tranziţie 2007/19343.01.11 – Consolidarea sprijinului societăţii civile în lupta împotriva corupţiei, în cadrul unui proiect pilot intitulat „Tratamente pentru mită în sistemul public de sănătate – prima etapă: diagnostic si profilaxie”, initiat si implementat de Asociatia Sf. Damian. Conform studiului, aproximativ 80% dintre respondenţii care în ultimul an de zile au fost internaţi în spital şi care au răspuns la întrebarea „Aţi oferit „atenţii” personalului medical pentru a fi îngrijit mai bine?” au menţionat faptul că au dat şpagă medicilor, asistenţilor şi / sau infirmierilor. Motivele care stau la baza acestei decizii ţin de concepţia bolnavului conform căreia dacă va oferi o „atenţie” va beneficia de o îngrijire adecvată şi de un act medical superior din punct de vedere calitativ. Nimeni însă nu a reclamat structurilor de conducere ale unităţilor medicale, considerându-se că nu se va rezolva absolut nimic. Populaţia generală are şi ea o perspectivă negativă cu privire la gradul în care fenomenul corupției afectează domeniul sanitar, 87.50% auzind de medici, asistenţi sau infirmieri care au luat şpagă. Percepţia a mai bine de 75% dintre subiecţi este că fenomenul corupţiei a crescut în ultimul an de zile, spitalele fiind şi ele considerate afectate de corupție în mare şi în foarte mare măsură de 87.90% dintre cei chestionaţi. 58.80% dintre respondenţi consideră că nivelul scăzut al salariilor şi lipsa banilor îi determină pe medici, asistenţi şi infirmieri să accepte „atenţii”, la aceasta adăugându-se „obisnuinta si mentalitatea”, mentionate de aproximativ 11% dintre respondenti.

Prima măsură care ar trebui luată pentru diminuarea fenomenului corupţiei din spitale este, în opinia populaţiei chestionate, mărirea veniturilor personalului medical. Cea de a doua măsură propusă vizează sancţionarea drastică a personalului medical care acceptă „atenţii”.Populatia manifestă si tendinta (38%) de a apela la cunostinte din sistemul sanitar pentru a se trata. Motivatia rezidă în faptul că prin cunostinte îsi poate crea o serie de avantaje, cum ar fi tratarea cu mai multă atentie si interes sau faptul ca e mai simplu, mai sigur si mai putin costisitor. Întrebati ce apreciază la medici, aproximativ o treime dintre respondenti apreciază studiile si profesionalismul medicilor, în timp ce la întrebarea ce vă deranjează la medici, peste o treime dintre subiecţi sunt nemulţumiţi de faptul că medicii sunt coruptibili. Gradul de cunoaştere a drepturilor şi obligaţiilor pacienţilor lasă de dorit, mai bine de jumătate dintre persoanele chestionate necunoscându-le deloc (54.10%), această situatie contribuind si ea la mentinerea fenomenului „plătilor neoficiale” către personalul medical. Un capitol distinct al studiului a fost dedicat reformei sanitare. Nouă din zece respondenţi nu sunt mulţumiţi de activitatea Guvernului în domeniul sănătăţii şi consideră ca fiind urgentă introducerea unor măsuri de reformă. Cea mai importantă reformă a sistemului medical propusă de populaţia intervievată este considerată a fi cea care vizează modernizarea actualelor spitale sau înfiinţarea altora noi. Sub un sfert din populaţia chestionată a auzit de propunerile / măsurile Executivului de reformare a sistemului de sănătate, iar cei care au enunţat păreri negative privind introducerea coplăţii depăşeşte pragul de 88 de puncte procentuale. „Existenta si amploarea fenomenului „plătilor neoficiale” în sistemul public de sănătate afectează negativ dreptul pacientilor la servicii medicale de calitate. În egală măsură este afectată însă si demnitatea profesiei medicale. Studiul „Barometrul mitei în serviciile medicale publice” este o evaluare independentă a fenomenului corupţiei din spitale, a reformei precum si a celorlalte probleme actuale din sistemul de sănătate, identificând si posibile solutii”, a declarat Bogdan Butuc, director executiv al Asociatiei Sf. Damian.

.

Adauga un comentariu

*