Cercetaţi pentru furt calificat

Poliţiştii moineşteni au fost sesizaţi că un tânăr a profitat de neatenţia vânzătoarei de la un magazin şi a sustras din sertar suma de 1.300 lei, proveniţi din vânzări, după care a fugit. În urma verificărilor şi investigaţiilor efectuate, poliţiştii l-au identificat pe  Petru Remus E., de 20 ani, din Moineşti, care a fost recunoscut de vânzătoare ca fiind persoana care a sustras banii din sertar. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Si  poliţiştii din Dărmăneşti au fost sesizaţi prin SNUAU112, de Petrică M., paznic la o societate comercială, că George B. a sustras din incinta societăţii un motostivuitor. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi în urma verificărilor efectuate au stabilit că George B., de 22 ani, angajat al societăţii comerciale respective, a sărit gardul societăţii, a pornit motostivuitorul, după care a ieşit pe poarta societăţii, moment în care paznicul a încercat să-l oprească, fără a reuşi. Motostivuitorul a fost găsit în grădina mătuşii lui George B. şi a fost predat societăţii prejudiciate. S-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări fată de George B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. (D.M.)

Adauga un comentariu

*