Pentru ce au protestat si protesteaza politistii

Autoritatea poliţiştilor a scăzut destul de mult în ultima perioadă, iar acest lucru a fost recunoscut şi de reprezentanţii Ministerului. În acest sens, liderii de sindicat au venit cu o serie de propuneri pentru ca poliţiştii să aibă mai multă siguranţă în momentul în care îşi fac meseria.

Poliţiştii sunt conştienţi de faptul că infractorii nu se mai tem de haina pe care oamenii legii o poartă şi nu de puţine ori, aceştia au fost atacaţi de cei pe care îi cercetau. Astfel de cazuri nu au fost frecvente în Vrancea, dar în alte judeţe au fost destul de multe. Scăderea autorităţii poliţiştilor a fost constatată şi de conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor. „Pentru foarte mulţi dintre infractori, poliţia nu mai înseamnă nimic şi nu mai au nicio temere când ne văd. Nu de puţine ori, când merg la cercetări la fapte mai grave mă tem pentru viaţa mea. Sunt cazuri când suntem trataţi cu indiferenţă şi se vede foarte clar că cei cu care stăm de vorbă nu dau nici doi bani. Ar trebui să avem mai multă autoritate mai ales că de cele mai multe ori ne riscăm viaţa. Este suficient să ne gândim la colegul de la Târgovişte care a fost agresat în bar şi apoi ar trebui să ne gândim de două ori“, spun politistii. Pentru că în ultima perioadă tot mai mulţi oameni ai legii au căzut victime ale infractorilor, adjunctul şefului Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică a propus şefilor direcţiilor din Ministerul Administraţiei şi Internelor, ai structurilor centrale subordonate ministerului şi liderilor de sindicat, să formuleze propuneri pentru întărirea autorităţii poliţiştilor. Liderii de sindicat nu au întârziat să facă pro-puneri în acest sens. Reprezentanţii Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual (SNPPC), la care sunt afiliaţi şi 1.300 de poliţiştii bacauani, sunt de părere că procesele verbale actuale ar trebui înlocuite cu altele care să fie completate prin bifare. De asemenea, aceştia au mai spus că Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice ar trebui modificată, prin impunerea unor măsuri coercitive împotriva celor care comit fapte contravenţionale, în sensul transformării sancţiunii de libertate în zile privative de libertate. Liderii de sindicat mai cred că participantului la trafic ar trebui să i se impune printr-un act normativ, un comportament strict. Dacă acesta nu va fi respectat, poliţistul să poată avea posibilitatea ca şoferul să fie imobilizat, percheziţionat, încătuşat şi dus la sediul poliţiei dacă este cazul. Se mai spune că autoturismele de serviciu şi cele ale poliţiştilor care intervin la evenimente să fie echipate cu camere audio-video în sistem wireless. Aceste înregistrări constituie mijloace de probă pentru eliminarea diferitelor interpretări care pot dăuna atât poliţiştilor cât şi actului de constatare în sine. De asemenea, s-a propus ca ceea ce constată poliţiştii la cercetări să nu poată fi anulat prin proba cu martorii. Membrii de sindicat mai spun că poliţiştii ar trebui să fie dotaţi cu arme neletale de tipul pistoalelor cu şocuri electrice. Liderii de sindicat sunt de părere că oamenii legii ar trebui să fie şi recompensaţi pentru munca pe care o fac iar salarizarea să se facă în funcţie de importanţa muncii şi a pericolului la care omul legii se expune. De asemenea, sporurile de pericol să fie fixe şi nu procent din salariu iar orele suplimentare să fie plătite. O altă propunere foarte importantă este eliminarea derogărilor de la îndeplinirea condiţiilor de participare la concursuri sau examene deoarece, nu de puţine ori, au fost date derogări deşi acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple.

Adauga un comentariu

*