20 de ani de deruta in invatamantul romanesc

Dupa 1989, sistemul romanesc de invatamant a trecut prin schimbari dramatice. S-au implementat reforme peste reforme, iar calitatea actului educational a ajuns la un nivel la care cu greu mai poate fi tolerat de catre societate. In ultimii 20 de ani, numarul elevilor a scazut cu 1.6 milioane. Cu cat o fi scazut cel al profesorilor?

Dupa Revolutie, Invatamantul a trecut prin schimbari dramatice. Numarul elevilor s-a redus, numarul scolilor s-a redus cu aproape trei sferturi, iar calitatea actului educational a ajuns la un nivel la care cu greu mai poate fi acceptat de catre societate. Nu trebuie decat sa privim evolutia ratei de promovabilitate a examenului de bacalaureat sau rezultatele pe care elevii romani le inregistreaza la testele internationale pentru a intelege situatia in care se afla invatamantul romanesc. Pe fondul scaderii ratei natalitatii, numarul elevilor s-a redus semnificativ dupa Revolutie, insa acest trend nu a fost urmat si de o reducere corespunzatoare a numarului de profesori, astfel inca raportul elevi/profesori a scazut de la 19 la 14, Romania situandu-se in jurul mediei europene la acest capitol.

Numarul gradinitelor a scazut cu 86 la suta!

In 1990, numarul total al gradinitelor existente in Romania era de 12.529. In 2007, numarul acestora a ajuns la doar 1.731! In acelasi timp, numarul copiilor cuprinsi in invatamantul prescolar a scazut de la 750.000 la 650.000, aceasta scadere datorandu-se atat reducerii numarului de gradinite, cat si scaderii natalitatii. Reducerea numarului gradinitelor din sistemul public a generat un deficit de locuri, deficit care a dus la o explozie a numarului de gradinite particulare. In toti acesti ani, personalul didactic a variat in jurul cifrei de 37.000, astfel ca numarul prescolarilor ce revin unui cadru didactic a scazut de la 20 in 1990, la 17-18 in 2007. In ceea ce priveste rata bruta de cuprindere in invatamantul prescolar, aceasta a ajuns la 77.8 la suta in 2008, in crestere semnificativa fata de procentul de 67.5 la suta inregistrat in 2001, dar sub media UE care este de 88 la suta.

Elevi  mai putini si in invatamantul primar si gimnazial

Imediat dupa Revolutie, numarul elevilor cuprinsi in clasele I-VIII era de 2.7 milioane, dintre care 1.46 milioane in invatamantul gimnazial. In 2008, numarul acestora a scazut la doar 1.75 milioane, dintre care 893.000 erau in gimnaziu.

Aceasta scadere cu 35 la suta a numarului de elevi s-a datorat in principal reducerii natalitatii, intre 1980 si 1989 s-au nascut 3.7 milioane de copii, iar intre 1990 si 1999, doar 2.5 milioane. Cum intre 2000 si 2009, numarul nou-nascutilor a scazut la 2.2 milioane, reducerea numarului de elevi va continua si in anii urmatori. Numarul scolilor s-a redus si el dramatic, de la 13.511 in 1990, la 4.737 in 2007, iar numarul profesorilor s-a redus de la 164.000, la 139.000, astfel ca raportul elevi/profesori a scazut de la 16.5 la 12.6. Rata bruta de cuprindere scolara in invatamantul primar si gimnazial a fost de 98,4 la suta in anul scolar 2008/2009, cu aproximativ 1 p.p. mai putin,  comparativ cu anul scolar anterior.

Cine mai vrea sa invete o meserie?

Invatamantul profesional este extrem de important pentru economia unei tari, companiile avand nevoie ca de aer de persoane care „stiu o meserie”. Lucrurile au evoluat insa intr-o directie gresita dupa Revolutie, astfel ca numarul tinerilor cuprinsi in aceasta forma de invatamant a scazut de la 366.000 in 1990, la 190.000 in 2008, iar numarul scolilor a scazut de la 707 la 147. In schimb, numarul cadrelor didactice a crescut de la 4.200 la aproape 6.000, aceasta crestere fiind surprinzatoare daca tinem cont de faptul ca numarul elevilor a scazut, practic, la jumatate. Pe viitor, atat timp cat nu se va pune la punct acest sector educational, companiile vor continua sa se planga de faptul ca nu gasesc „meseriasi”, sau ca acestia sunt prea scumpi.

In licee, numarul profesorilor creste, calitatea absolventilor scade!

In 1990, numarul liceenilor era de aproximativ un milion, numarul liceelor era de 1.198, iar numarul cadrelor didactice atingea cifra de 52.000. Dupa 20 de ani, numarul elevilor a scazut la 780.000, numarul cadrelor didactice a ajuns la 62.000, iar numarul liceelor a crescut la 1.426. Cu alte cuvinte, numarul elevilor ce revin unui cadru didactic a scazut de la 19.2 la 12.6, insa in acelasi timp, calitatea absolventilor s-a redus continuu. Nu trebuie decat sa privim evolutia ratei de absolvire a examenului de bacalaureat in ultimii ani pentru a intelege cum stam la acest capitol. Pe de alta parte, rata bruta de cuprindere in invatamantul liceal si cel profesional a crescut de la 74.8 lka suta in anul 2001, la 89.3 la suta in 2008.

In loc de concluzii

Intre 1990 si 2009, numarul total al populatiei scolare s-a redus de la 4.9 milioane la 3.4 milioane, numarul cadrelor didactice s-a redus de la 258.000 la 245.000, iar numarul unitatilor de invatamant s-a redus de la peste 28.000, la 8.200. In paralel, calitatea actului de invtatmant s-a redus dramatic, astfel ca in acest moment, elevii romani inregistreaza rezultate sub media europeana la testele internationale. Ar mai fi un lucru de adaugat, in timp ce numarul elevilor a scazut cu 30 la suta in ultimii 20 de ani, numarul cadrelor didactice s-a redus cu doar 5 la suta, astfel ca, in intreg sistemul de invatamant preuniversitar, numarul elevilor ce revin unui profesor a scazut de la 19 la 14, Romania situandu-se acum in jurul mediei europene la acest capitol. Teoretic, cu cat un profesor are mai mult timp la dispozitie pentru a il petrece cu fiecare elev in parte, cu atat mai mult ar trebui sa creasca gradul de pregatire a elevului respectiv. Or, in ultimii 20 de ani, la noi s-a petrecut exact invers. (Cifrele din articol sunt comunicate de Institutul National de Statistica)

Adauga un comentariu

*