Sindicatele aprind luni fitilul la bomba socială

Luni este grevă generală. Anunţată cu mare tam-tam de sindicalişti, aceasta va fi o grevă, pe ici pe colo. Funcţionarii intră în grevă, însă profesorii ar putea fi prezenţi la examenul de bacalaureat în număr mare. Pe 1 iunie Metrorex opreşte lucrul, însă RATB va funcţiona în proporţie de 85%.

Pentru luni sunt anunţaţi că vor intra în grevă generală pe termen nelimitat 360.000 de angajaţi din educaţie şi 80.000 de funcţionari publici din administraţie. Acestora ar trebui să li se mai adauge, într-o grevă de solidaritate, peste 100.000 de angajaţi din administraţie, 120.000 de salariaţi din sănătate, dar şi aproximativ zeci de mii de poliţişti, angajaţi din penitenciare. În realitatea însă, cei care vor opri cu adevărat lucrul vor fi mult mai puţini. Şi asta pentru că angajaţilor le este frică să semneze pentru grevă, întrucât sunt ameninţaţi că vor fi daţi afară, lucru recunoscut chiar şi de liderii sindicali. Cel mai mare impact al acestei greve ar fi trebuit să îl aibă neparticiparea la proba de bacalaureat de luni.

Ministrul Daniel Funeriu spunea însă, joi, că 77 la sută dintre profesori vor participa luni la examene, iar cei care nu vor veni vor fi înlocuiţi, astfel încât bacalaureatul să se poată desfăşura. Acest procent este contrazis cu jumătate de gură de liderii sindicali.

În administraţia publică centrală şi locală s-a vorbit, de asemenea, de oprirea totală a activităţii, pentru că toate federaţiile din acest sector spun că, cel puţin pe parcursul zilei de luni, vor înceta lucrul. În grevă intră şi Serviciul de Ambulanţă. Pe durata protestelor salariaţii vor asigura urgenţele dar nu vor elibera certificatelor de deces si nu vor face externări.

În semn de solidaritate cu bugetarii, angajaţii metroului bucureştean vor fi marţi în grevă generală până la ora 16.00. Cu toate că, iniţial, fusese anunţată o grevă comună a metroului cu RATB, nu toţi angajaţii acesteia din urmă vor opri lucrul, urmând să fie oprite doar jumătate din tramvaie şi troleibuze. Autobuzele vor circula normal. Rămaşi fără o parte din venituri şi actorii vor protesta la începutul săptămânii, iar pensionarii se vor alăatura protestelor începând de marţi.

Dacă tuturor acestor bugetari le vor scădea cu siguranţă salariile de luna viitoare, angajaţii din regiile autonome sau societăţile comerciale cu capital de stat nu ştiu sigur dacă sunt sau nu vizaţi de aceste diminuări.Așa că așteaptă o veste de la guvern pentru a ieși în stradă.

31 mai

– 360.000 de angajaţi din educaţie

– 80.000 de funcţionarii publici

– 120.000 de cadre medicale

1 iunie

– grevă la Metrorex

– 15% dintre angajaţii RATB opresc munca

– protestul pensionarilor

Sursa COTIDIANUL.RO

Comentarii

  1. „Domnule guvern” te rugam frumos , nu s-ar puteasa sa ne platiti zilele de greva ? Ca atunci am fi si noi mai solidari si am sta acasa , in greva ,pana ne-am plictisi … Dar asa , fara bani, nu ne convine … Si apoi ce e asa de rau ?! Vorba romanului: fereasca Dumnezeu de mai rau , si ne descuram noi !!!!!!!!!!

Adauga un comentariu

*