Directorii de scoala care nu vor organiza BAC-ul nu vor fi sanctionati

Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a respins, luni, afirmatiile facute de liderii sindicali din invatamant referitoare la intentia ministerului de a-i sanctiona pe directorii scolilor care nu organizeaza examenul de bacalaureat, afirmand ca nu a semnat nici un document care sa prevada astfel de masuri. „Nu am semnat si nici nu voi semna vreun document prin intermediul caruia directorii unitatilor de invatamant sa fie sanctionati. Asa cum stiti si asa cum am precizat, nu am in vedere masuri punitive la adresa directorilor de scoli sau a cadrelor didactice, atata timp cat ma voi afla la conducerea acestui minister”, a afirmat ministrul. Potrivit demnitarului, singurul ordin pe care l-a semnat si care ii vizeaza pe conducatorii unitatilor de invatamant preuniversitar este Ordinul nr. 3.142/6.04.2010, publicat in „Monitorul Oficial” nr. 251/19.04.2010, care modifica un ordin de ministru mai vechi (Ordinul nr. 3.142/2006), care aproba metodologia de organizare si desfasurare a concursurilor pentru ocuparea posturilor de director. Conform unei anexe la acest ordin din 2006, contractul de management al directorilor continea o clauza in care se stipula ca acesta se suspenda de drept, in momentul in care impotriva lor era depusa o plangere penala. Prin noul ordin, aceasta clauza a fost modificata, in sensul in care „contractul de management nu se mai suspenda ori de cate ori exista plangeri penale depuse de persoane mai mult sau mai putin indreptatite, ci numai atunci cand plangerea este depusa de inspectoratul scolar judetean sau MECTS”, adica persoanele juridice cu care directorii de scoli incheie contracte de management.

Adauga un comentariu

*