Arhive pentru aprilie 2010

Leul câştigă teren în faţa monedei europene. Vezi cursul

Leul a înregistrat o uşoară tendinţă de apreciere, iar cursul a coborât la un minim de 4,1005 – 4,1025 lei/euro, pe volume de tranzacţionare foarte reduse, iar Banca Naţională a României (BNR) a afişat un curs de referinţă de 4,1034 lei/euro, cu 0,6 bani sub cel de joi, de 4,1094 lei/euro. Pentru dolarul american, banca […]

Biserica din Huruieşti a ars în Vinerea Mare

Doar 50% dintre locurile de cazare de pe Valea Prahovei au fost ocupate, în ciuda preţurilor mici

Paşte cu profituri mici pentru hotelierii de pe Valea Prahovei. Mai puţin de jumătate dintre locurile de cazare disponibile au fost rezervate pentru acest weekend. Asta în condiţiile în care se poate schia atât la Buşteni, cât şi la Sinaia. Hotelierii au spus că nu au mai avut atât de puţini clienţi de Paşte de […]

Voucherele suplimentare pentru „Rabla” 2010, vor fi împărţite REMAT-urilor începând cu 7 aprilie

„Am primit astăzi (vineri,  02.04.2010) tichetele tipărite de Imprimeria Naţională. Miercurea viitoare vom începe să le distribuimREMAT-urilor din întreaga ţară”, au declarat, vineri, pentru Mediafax, reprezentanţii Administraţiei Fondului pentru Mediu(AFM). Reprezentanţi AFM au anunţat că vor publica pe site-ul instituţiei un calendar în care reprezentanţii REMAT-urilor vor găsi ordinea pe judeţe şi zilele în care pot veni la […]

Un ou de aproape doi metri, decorat cu 55 kg de mărgele, a fost expus la Piteşti

Un ou care măsoară aproximativ doi metri, realizat din polistiren şi decorat cu 55 de kilograme de mărgele, a fost expus în centrul municipiului Piteşti. Oul gigantic a fost realizat de un deţinut din Penitenciarul Colibaşi care este condamnat pe viaţă, pentru infracţiunea de omor. Cristian Ştefan a realizat oul din poliester şi l-a decorat […]

Casa Albă anunţă că Barack Obama va cina cu Traian Băsescu

Preşedintele american, Barack Obama, va cina, la 8 aprilie, la Praga cu liderii a 11 state din Europa Centrală şi de Est, printre care şi preşedintele român, Traian Băsescu, a anunţat vineri Casa Albă. Barack Obama se va întâlni cu 11 lideri din Europa Centrală şi de Est cu ocazia vizitei sale la Praga, săptămâna […]

A murit inventatorul computerului!.

La vârsta de 68 de ani, americanul a fost învins de o pneumonie care nu i-a dat pace. Roberts a inventat Altair 8800, cu un microprocesor Intel 8080, la mijlocul anilor 70, iar în 1977 şi-a vândut firma.

Simona Gherghe este invidioasă pe Syda: "Daca eu aş fi ştiut de consurs, nu m-aş fi …

Prezentatoarea „Poveştilor de tabloid” de la Antena 1 este invidioasă pe iubitul Elenei Băsescu. După ce Libertatea a scris că Bogdan Ionescu, cunoscut sub porecla de Syda, va fi secretarul economic al Ambasadei României la Paris, Simona Gherghe mărturiseşte că dacă ar fi ştiut de concursul la care a participat viitorul ginere al lui Traian Băsescu s-ar fi înscris şi ea.”Citesc în ziare că cetăţeanu’ Syda, absolut întâmplător iubitul Elenei Basescu, …

Andreea Raicu: "Din păcate, nu mai apuc să fac nimic de Paşte".

Viaţa de vedetă îi ocupă tot timpul Andreei Raicu. Prezentatoarea TV mărturiseşte, cu tristeţe, că nu mai are timp să meargă la biserică nici măcar în Săptămâna Patimilor, deşi în copilărie avea un program bine stabilit pentru perioada sărbătorilor pascale. „Aştept cu mare drag Duminica Paştelui. Iar sunt nostalgică, la fel ca orice rac care se respectă. Îmi aduc aminte de felul în care petreceam această sărbatoare în …