Explozie intr-o casa din Targu Ocna

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţa „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacau a fost anunţat telefonic prin sistemul unic pentru apeluri de urgenţa 112, despre producerea unei explozii, care nu a fost urmata de incendiu, produse in interiorul unei case de locuit din oraşul Targu Ocna, strada Crizantemelor, nr. 6. La locul intervenţiei s-a deplasat Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti. Pentru cercetarea cauzei producerii exploziei, la faţa locului s-a deplasat şi grupa operativa a unitaţii.La sosirea la locul intervenţiei s-au constatat urmatoarele: explozia s-a produs in bucataria casei de locuit de tip P+M, parterul cu pereţi din BCA, mansarda cu pereţi din lemn şi acoperişul cu astereala din lemn şi invelitoare din ţigla; in momentul producerii exploziei, in interiorul casei nu se afla nici o persoana; explozia nu a fost urmata de incendiu; in urma exploziei au fost distruse uşile şi geamurile imobilului şi a fost afectata structura de rezistenţa a construcţiei. In momentul producerii exploziei, proprietarul imobilului, P. C., de 38 de ani, se afla in alta locuinţa din oraşul Targu Ocna. La locul intervenţiei s-a deplasat şi o echipa de specialişti de la S.C. E-ON Gaz pentru efectuarea masuratorilor şi verificarea zonei şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţa al oraşului Targu Ocna. Din cercetarile efectuate impreuna cu specialiştii de la S.C. E-ON Gaz, s-a constatat faptul ca explozia s-a produs pe fondul acumularii de gaze in interiorul locuinţei. (D.M.)

Adauga un comentariu

*