O noua editie a Concursului literar “Nora Iuga”, organizat la Onesti

Centrul de Experiente Pedagogice si Culturale (CEPC) Onesti a organizat cea de-a doua editie a concursului literar “Nora Iuga”, care se desfasoara in perioada 2 februarie – 2 iulie 2010. “De data aceasta regulile sunt noi si mai accesibile”, a precizat profesoara Gabriela Girmacea, presedintele CEPC Onesti. Spre deosebire de prima editie, concursul se desfasoara pe doua sectiuni, poezie si proza scurta, dar fara tematica, iar participantii, indiferent daca au debutat sau nu, sunt impartiti pe doua grupe de varsta: pana la 35 de ani si peste 35 de ani. „Pentru fiecare sectiune, se vor anunta cate 6 nominalizati, care vor fi invitati la Onesti, la premiere, iar juriul va fi alcatuit din 6 scriitori: Octavian Soviany, Miruna Vlada, George Chiriac, Nora Iuga, Moni Stanila si inca cineva – a mai precizat profesoara Gabriela Girmacea. Premierea va avea loc la Onesti, la sfarsitul lunii iulie, iar castigatorii vor fi invitati la un festival de doua – trei zile, in care vom organiza lansari de carte, lecturi publice, workshop cu scriitorii care au jurizat si alte manifestari culturale. Data exacta a premierii va fi precizata ulterior”. CEPC Onesti va oferi si premii in bani, de 1.500 de lei pentru Locul I, 1.000 de lei pentru Locul II si 500 de lei pentru Locul III, la fiecare sectiune. Gheorghe LEU

Comentarii

  1. Ma intereseaza si pe mine concursul.Vreau sa cunosc mai multe despre regulament,modul de prezentare a lucrarior,inscriere,etc.

Adauga un comentariu

*