Privighetorile Zeletinului au revenit din Italia

Ansamblul Folcloric ,,Privighetorile Zeletinului”, condus de aproape 35 de ani de profesorul Nicolae Popa, de la Grupul Scolar ,,Alexandru Vlahuta”-director Dumitru Topa, din comuna bacauana Podu Turcului a fost in turneu de Sarbatorile Craciunului in Italia, la invitatia domnilor Gianni Marini – presedintele Festivalului International de Folclor Treviso si al Ligii de Folclor din Nordul Italia, Luciano Paccagnam, presedintele ,,Gruppo Folcloristico Pastoria del Borgo Furo”-Treviso, precum si a folcloristului Angelo Giacometti. Miercuri 23 decembrie, primele concerte la diferite locatii alese de organizatori, acomodare rapida cu atmosfera de sarbatoare, incomodati totusi de ploaia ce nu mai contenea, dar incurajati de aprecierile gazdelor impresionate, in egala masura, de sunetul dumnezeiesc al viorilor si de vocile clare si cristaline ale ansamblului coral. Vestea sosirii Craciunului a fost auzita in locuri unde asistenta a apreciat gestul facut de cei invitati din Romania, vazind chiar si lacrimi sterse discret, datorita simtamintelor transmise prin sensibilitatea interpretarii. La Jesolo, insula cu cele mai multe hoteluri pe unitate de suprafata, acum
inchise toate, iar in sezon supercautate, dupa vizitarea muzeului ,,Presepia di Sabia” am fost invitati de un mare iubitor de folclor romanesc si de muzica traditionala de sarbatori, patronul de la ,,Paloma”. Aici a fost un spectacol de mai bine de o ora apreciat de asistenta, intre care si Venceslao Favaretto directorul ,,Gruppo Folkloristico Majorettes Magics Stars”. In drum spre Treviso, o scurt escala la un alt italian prieten al gazdelor noastre, la Trattoria ,,Armando”, un alt concert si asistenta a
ramas surprinsa de acuratetea vocilor si acordurile viorilor punctate excelent de acordeon si contrabas. Joi 24 decembrie, dimineata tinerii din Podu Turcului sunt primiti de primarul orasului Treviso, domnul Giancarlo Gentilini, caruia dirijorul Nicolae Popa ii inmineaza semne al prieteniei constind in Caietul-program, Diplome de 600 de ani de atestare documentara a Bacaului, monografii ale comunei Podu Turcului. Edilul italian a apreciat interpretarea si si-a adus aminte cu placere de anii tineretii cind interpreta serenade la… vioara si mandolina. In seara de ajun, in Piazza dei Signiori-Treviso in cadrul spectacoului despre Nasterea Domnului, ,,Privighetorile Zeletinului” au avut trei aparitii multapreciate de localnici si autoritatile locale, de romanii stabiliti in zona. Vineri, 25 decembrie, prima zi a Craciunului cu o dimineata ce ne-a intimpinat cu o ploaie ,,de vara”, dar si cu invitatia de a concerta la biserica ,,B.V. Maria”, a insemnat pentru preotii Vanin Ivano si Durigo Giuseppe, alaturi de peste o suta de enoriasi bucuria intilnirii cu muzica buna dedicata sarbatorii religioase a Craciunului si parca totul a facut ca vremea sa se schimbe complet. Rasarise deja soarele la trecerea miezului de zi. Urmatorul popas la un camin de batrini – ,,Villa Pasinetti” din localitatea Trevignano si bucuria primei zile a Craciunului alaturi de persoanele cazate aici, concertul sustinut de ,,Privighetori” a insemnat bucurii de neimaginat pentru asistenta. Spre seara o alta locatie, Pedavena. Si un concert dumnezeiesc, de o ora, sustinut in fata a peste doua sute de tineri si virstnici in cadrul unui program la ,,Birreria Pedavena” al carui patron ne-a demonstrat ca promoveaza arta adevarata prin programul muzical derulat in luna decembrie, pe parcursul a 22 de zile din decembrie, ,,Natale in Birreria con Privighetorile Zeletinului” fiind pe post de vedeta. Simbata, 26 decembrie, calatoria cu trenul spre Venezia, vizitarea ,,Piazza San Marco”, spectacolul de mai bine de o ora la Catedrala ,,Santa Maria pel Rovere”, cea mai mare din Treviso pe a carui frontispiciu scrie ,,Reginae Paces Ac Beatae Annae Dicatum” iar ,,Seara Romaneasca” cu traditionalul ,,La Multi Ani” a fost pentru prietenul nostru de acum incolo Stefan Padurescu si multe, multe semne de prietenie si apreciere duc la gindul ca profesorul Nicolae Popa stie sa isi pregateasca si sa isi educe permanent, de 35 de ani, acest copil al sau care este mereu tinar prin tineretea componentilor, ,,Privighetorile Zeletinului”. An de an totul se realizeaza cu ajutorul sponsorilor, o parte statornici, dar si multi, altii care se alatura eforturilor profesorului Nicolae Popa ce este dirijor, deranjor si stringator de fonduri. Regretabil este ca Primaria Comunei Podu Turcului nu stie ce comoara are la Grupul Scolar ,,Alexandru Vlahuta”. In acest turneu de spectacole nu trebuie omisi cu siguranta cei doi conducatori auto, Alin Filimon si Stefan Padurescu, apreciati pentru profesionalismul lor si Camil
Nicolae Secara, psiholog, fara de care nu ne-am fi facut intelesi de gazde. La buna derulare a turneului au contribuit major prof.Francisc Enasel conducatorul Ansamblul ,,Calutul” din Caiuti-Bacau si prof.Ilie Dumitru conducatorul Ansamblului ,,Coronita”-Dimbovita. Radio Iasi a fost
principalul partener media al evenimentului surprinzind momentele esentiale ale turneului si nu numai. (Florin FLILIOREANU)

Adauga un comentariu

*