Arhive pentru noiembrie 2009

Programul meciurilor din etapa a patra a Ligii Europa

Programul partidelor care vor avea loc, joi, 5 noiembrie, în etapa a patra a fazei grupelor Ligii Europa: Citeste: mai mult

ThyssenKrupp defiinţează 10.000 de locuri de muncă în Germania

ThyssenKrupp, cel mai mare producător german de oţel, intenţionează să desfiinţeze 10.000 de locuri de muncă din Germania, în actualul an financiar, în cadrul unui program de economisire care va include renunţarea la 20.000 de posturi la nivel mondial, potrivit unor surse din companie. Citeste: mai mult

Un kilometru de autostradă costă în medie 3,5-8,5 milioane euro

Preţul mediu pe kilometru pentru autostrăzile aflate în construcţie se situează între 3,5 milioane euro şi 8,5 milioane euro, în funcţie de complexitatea proiectului, potrivit unui document al Ministerului Transporturilor semnat de ministrul Radu Berceanu, obţinut de MEDIAFAX. Citeste: mai mult

Antonescu: Nu pot să mă prefac că înghit minciunile lui Geoană

Candidatul PNL la Preşedinţie, Crin Antonescu, a declarat, la Târgu Mureş, că el îi poate recunoaşte unele calităţi candidatului PSD Mircea Geroană, dar că nu poate să se prefacă că îi înghite „minciunile” şi că îl crede „că a venit direct din Rezistenţă, din Munţii Făgăraş, unde stă din 1945”. Citeste: mai mult

Unirea Alba Iulia – CFR Cluj, scor 1-1, în Liga I

Formaţia Unirea Alba Iulia a remizat, duminică, pe teren propriu, scor 1-1 (0-0), cu echipa CFR Cluj, într-o partidă contând pentru etapa a XII-a a Ligii I. Citeste: mai mult

Antonescu: Geoană în turul doi este singura şansă a lui Traian Băsescu

Candidatul PNL la Preşedinţie, Crin Antonescu, consideră că intrarea lui Mircea Geoană în turul al doilea este singura şansă a lui Traian Băsescu de a mai câştiga un mandat, întrucât şefului statului „îi trebuie doar un capăt de aţă ca să tragă până se deşiră Geoană cu susţinători cu tot”. Citeste: mai mult >>>

Norica Nicolai: România ar putea avea probleme privind recunoaşterea alegerilor prezidenţiale

Eurodeputatul PNL Norica Nicolai a declarat, duminică, la Suceava, că România ar putea avea probleme majore privind recunoaşterea alegerilor prezidenţiale din acest an pentru că sunt organizate simultan cu un referendum, contrar recomandărilor europene în domeniu, transmite corespondentul MEDIAFAX. Citeste: mai mult

Tănăsescu nu exclude acceptarea postului de premier după prezidenţiale

Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, nu exclude acceptarea postului de premier, dacă va fi propus pentru această funcţie după alegerile prezidenţiale, dar atenţionează că nu este tipul de persoană care să se roage de partide pentru a forma o majoritate parlamentară. Citeste: mai mult

Autorităţile americane au confiscat nouă bănci falimentare

Autorităţile americane au confiscat nouă bănci aflate în faliment, cu active în valoare de 18,4 miliarde de dolari şi depozite de 15,4 miliarde de dolari, cea mai amplă măsură de acest tip efectuată într-o singură zi, de la declanşarea crizei financiare. Citeste: mai mult

Miller: Trebuie să mergem la Bucureşti să câştigăm meciul cu Unirea

Atacantul Kenny Miller (Glasgow Rangers) a declarat că echipa sa va merge la Bucureşti determinată să câştige meciul cu Unirea Urziceni, pentru a mai avea şanse de calificare mai departe în Liga Campionilor, şi crede că scoţienii sunt capabili de acest lucru, informează Sky Sports TV. Citeste: mai mult

Băsescu: România nu are o problemă în a achita 20 de miliarde de euro în cinci ani

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că România nu are o problema în a achita 20 de miliarde de euro în cinci ani şi că un împrumut mai mare ar fi fost o povară grea pentru populaţie. Citeste: mai mult

Mircea Geoană: Prefer să intru cu Băsescu în turul al doilea

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, sâmbătă seară, la Focşani, că preferă să intre cu Traian Băsescu în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. „Prefer să intru în turul doi cu Traian Băsescu”, a spus Geoană. Citeste: mai mult