Bibliotecile publice au intrat în retea

40 dintre bibliotecile publice din judeţele Bacău, Bihor, Brăila, Constanţa, Galaţi, Harghita, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Sălaj, Suceava şi Vâlcea au fost dotate cu calculatoare conectate la internet, de pe care se pot accesa toate bibliotecile virtuale din lume şi alte pagini web care prezintă cărţi în varianta on-line. Este vorba despre programul „Biblionet – lumea în biblioteca mea (www.biblionet.ro)”, finanţat de Fundaţia Bill & Melinda Gates cu 26,9 milioane de dolari, cu scopul de a asigura accesul gratuit la informaţie prin introducerea tehnologiei moderne în bibliotecile publice. Potrivit lui Paul-Andre Baran, directorul programului „Biblionet”, pentru moment e vorba de 40 de biblioteci, iar până la finele anului vor fi dotate toate cele 235 din aceste judeţe. Acestea au fost selectate dintr-un număr de 31 de biblioteci judeţene şi 714 biblioteci locale care au completat aplicaţii on-line. „64% dintre români nu au folosit niciodată serviciile de internet în 2008, iar România este pe ultimul loc în UE la acest capitol, conform unui raport publicat în august. E esenţial ca românii să aibă acces la internet şi calculatoare, pentru a reduce decalajul digital. Din această cauză, nu sunt disponibile beneficiile economice şi sociale ale accesului la internet pentru mulţi dintre cetăţenii ţării”, a declarat Paul-Andre Baran.

Adauga un comentariu

*