Suplinitorii au acuzat dificultatea subiectelor

Ieri, 28 august a.c., la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” a avut loc testarea suplinitorilor fara studii corespunzatoare postului didactic. Proba scrisa s-a desfasurat intre orele 10-13. Dupa evaluarea lucrarilor, candidatii cu note peste 5,00 au participat la un interviu in profilul postului. Joi, 27 august, se desfasurasera probele practice, la care au participat atât suplinitorii calificati, cât si cei cu studii necorespunzatoare postului, daca postul solicitat a necesitat proba practica. La concurs participa 953 de suplinitori, dintre care 668 sunt calificati, iar 285 sunt cu studii necorespunzatoare postului solicitat, dar, dupa cum ne-a marturisit inspectorul scolar Constantin Nastac, „la sedintele publice din 3 – 4 septembrie vor veni mai multi, pentru ca se vor adauga cei care au sustinut deja concursul in anul precedent”. Opinia marei majoritati a candidatilor care ieseau de la probele scrise: „Subiectele au fost deosebit de grele, credem ca au fost special elaborate in asa fel, ca sa ramâna posturi neocupate si sa fie raportate drept libere, ca sa iasa reducerile impuse de Minister”. Reamintim ca, in perioada 3 – 4 septembrie 2009 se vor desfasura sedintele publice de repartizare la nivel judetean pentru solutionarea completarilor de norma si a detasarilor în interesul învatamântului pentru restrângere de activitate nesolutionata, precum si repartizarea candidatilor prin detasare la cerere si suplinire.(St.O.)

Adauga un comentariu

*