Cutremur la Colegiul National „Ion Ghica”!

cutremur.jpgMarti, 25 noiembrie, Detasamentul de Pompieri Bacau din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Maior Constantin Ene” al judetului Bacau a efectuat un exercitiu cu forte si mijloace pentru gestionarea situatiilor tactice la Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacau.

În scopul evitarii unor evenimente nedorite, soldate cu distrugeri însemnate de bunuri materiale si, uneori, cu pierderi de vieti omenesti, Detasamentul de Pompieri Bacau din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Maior Constantin Ene” al judetului Bacau a efectuat un exercitiu cu forte si mijloace pentru gestionarea situatiilor tactice la Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacau. Ca urmare a unui cutremur, cu o intensitate de 5,5 grade pe scara Richter, Colegiul Economic „Ion Ghica”, din municipiul Bacau, a fost afectat. În salile de curs ale institutiei de învatamânt se aflau un numar mare de elevi si profesori care încercau sa iasa din cladire, fara respectarea regulilor de prevenire a accidentelor. La fata locului s-a deplasat personal specializat din cadrul Serviciului de Protectie Civila al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Maior Constantin Ene” al judetului Bacau, care a evacuat în conditii de siguranta, pe terenul de sport si pe platoul mic al Colegiului Economic „Ion Ghica” Bacau, personalul didactic si elevii aflati în cladire. Odata ce evacuarea a luat sfârsit, s-a efectuat inventarierea personalului pentru a se afla daca mai sunt persoane surprinse de cutremur în salile de clasa, grupurile sanitare sau alte încaperi ale obiectivului. Într-una din salile de curs ale corpului B, situata la etajul II, un grup de elevi, lasati nesupravegheati, au fumat. În panica creata de cutremur, acestia au aruncat resturile de tigara nestinse într-un cos cu deseuri din hârtie si au fugit spre casa scarilor, pentru a se evacua. În aceste împrejurari s-a produs un incendiu, care s-a propagat cu repeziciune la perdeaua ferestrei salii de curs si apoi la restul materialelor combustibile din încapere. Din cauza surparii casei scarii, la nivelul etajului al II-lea, elevii respectivi nu au reusit sa se autoevacueze din cladire. În aceste conditii, Garda de Interventie a Detasamentului de Pompieri Bacau, care a fost alertata prin apelul unic de urgenta 112 despre producerea incendiului la institutia de învatamânt, s-a deplasat la locul evenimentului cu trei autospeciale de interventie. Prin acest exercitiu tactic s-a urmarit antrenarea personalului didactic si auxiliar al obiectivului în organizarea si desfasurarea operatiunilor de interventie, lucrul cu mijloacele de prima interventie pâna la sosirea pompierilor militari, realizarea unei informari complexe a personalului didactic, auxiliar si elevilor, privind modul de comportare în cazul producerii unor situatii de urgenta (cutremur, incendiu etc.), antrenarea echipei de salvatori în executarea operatiunilor de salvare si evacuare. De asemenea, s-a urmarit punerea în aplicare a conceptiei tactice de actiune, precum si perfectionarea pregatirii efectivelor în executarea operatiunilor de salvare-evacuare, concomitent cu cele de stingere a incendiilor izbucnite în obiectivele de învatamânt.
Dan MINDIRIGIU
Sblt. Andrei GRECU

Adauga un comentariu

*