Curs intensiv pentru cadrele didactice

Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacau, organizeaza incepând de joi, 30 octombrie 2008, ora 17.00, un program inedit, „Engleza în 60 de ore”. Initiat si coordonat de profesoara Iulia Agrigoroaei (Colegiul Naţional „Ferdinand I”), care are o vasta experienta in domeniu, fiind implicata in multe proiecte de acest fel din tara si din Europa, cursul urmareste initierea cadrelor didactice in cunoasterea limbii engleze, odata cu dezvoltarea proiectelor educationale, in special cu Marea Britanie, dar nu numai. Se stie ca studierea limbilor straine in toate tarile lumii este astazi mult mai necesara decât oricând. Dezvoltarea considerabila a relatiilor dintre state, a cooperarii si a colaborarii internationale, extinderea si integrarea României in Uniunea Europeana, migrarea fortei de munca, explozia informationala din toate domeniile stiintei si tehnicii, proiectele transnationale aparute in institutiile de invatamânt de la toate nivelele, au dus la necesitatea imperioasa a cunoasterii unei limbi straine de circulatie internationala. În aceste conditii, interesul fata de limbile straine, întotdeauna puternic în tara noastra, a sporit foarte mult. Se impune astfel, cunoasterea a cât mai multor limbi straine, in special a limbii engleze, nu doar pentru simpla comunicare verbala si scrisa, ci si cu scop aplicativ-practic. Cursul urmareste sporirea cunostintelor de limba engleza, prin explicatii gramaticale alternative si prin exercitii variate, care vor servi fixarii materialului lingvistic si vor asigura succesul studiului efectuat. Organizatorii considera ca acest curs poate contribui direct la ridicarea calitatii invatamântului preuniversitar. „În ultimul an am sesizat un interes sporit din partea colegilor nostri pentru asemenea cursuri, deoarece studiul limbilor straine inlesneste procesul comunicarii directe intre persoane de nationalitati diferite, care participa la proiecte comune. Astfel, vom insista pe metode intensive de învatare a limbii engleze vii, vorbite. Speram, asadar, sa contribuim – chiar si indirect – la desfasurarea a cât mai multor proiecte educationale internationale, eliminând importanta bariera lingvistica”, ne-a declarat profesorul Gabriel Stan, directorul Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacau. (St.O.)

Adauga un comentariu

*