O noua sarbatoare a Slanicului Sarbatoarea Folclorului si a Mestesugurilor Traditionale

Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Bacau organizeaza la Slanic Moldova, sâmbata, 2 august, si duminica, 3 august, in parteneriat cu Primaria, Consiliul Local si Casa de Cultura din statiune, cea de-a XVIII-a editie a Festivalului Judetean de Folclor si cea de-a IV-a editie a Târgului Mestesugurilor Artistice Traditionale. Cunoscutul actor si om de cultura Florin Zancescu, directorul Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Bacau, ne-a prezentat, succint, si porgramul celor doua zile de sarbatoare folclorica de la Slanic Moldova:
Sâmbata, 2 august – ora 11.00, pe Terasa Cazinoului din statiune, Târgul Mestesugurilor Artistice Traditionale; ora 15.00 – Parada portului popular din zona etno-folclorica Slanic Moldova – Tg.Ocna; ora 16.00 – Spectacol folcloric prezentat de formatiile coregrafice si grupurile vocal-instrumentale ale asezamintelor culturale din localitatile Podu Turcului, Tarhaus, Sarata, Hemeiusi, Ghimes, Faget, Cucuieti-Solont, Sascut Sat, Pancesti. Duminica, 3 august – ora 11.00, pe Terasa Cazinoului din statiune, Târgul Mestesugurilor Artistice Traditionale (olarit, tesut, cusaturi traditionale, impletituri fibre vegetale, costume populare, masti traditionale, instrumente populare, sculptura in piatra, sculptura in lemn); ora 15.00 – Parada portului popular din toate zonele etno-folclorice ale judetului; ora 16.00 – Spectacol folcloric prezentat de formatiile coregrafice si grupurile vocal-instrumentale ale asezamintelor culturale din localitatile Bacau (Ansamblul „Floricica”), Oituz, Brusturoasa, Asau, Gaiceana, Gioseni, Poduri, Cernu, Bucsesti, Moinesti. „Toate manifestarile din cele doua zile de adevarata sarbatoare a culturii populare se vor desfasura sub egida Consiliului Judetean Bacau”, a tinut sa precizeze Florin Zancescu, directorul Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Bacau, principalul organizator al dublei sarbatori de la Slanic Moldova.
Stefan OLTEANU

Adauga un comentariu

*