Revolutia violentei

Sistemul democratic românesc isi arata in fiecare zi minusurile. Capitalismul salbatic si lipsa de principialitate sunt conditii pentru derapaje in mediul politic si economic, care se repercuteaza in cele din urma in viata intima a fiecaruia dintre noi. Suntem saraci, am pierdut valorile prin care sa ne conducem viata in familie si societate. Legile, lacunare, au redus gradul de siguranta a cetateanului. Sistemul de invatamânt schiopateaza. Reforma a distrus scoala româneasca de masa. Avem câteva vârfuri, care parasesc tara pentru un loc in care sa fie platiti la justa valoare, dar si o mare masa de analfabeti, care creste, in fiecare zi. Saracia si lipsa unor perspective au aruncat pe multi români in primitivitate. Ei sunt de multe ori subiecte pentru „stirile de la ora 5”, sunt acele contraexemple la care privim neputinciosi. In fiecare zi vedem cât de rau am ajuns si nu ne mai saturam de aceasta autoflagelare. Crimele, violurile, jafurile sunt doar picanterii din care nu invatam nimic, dar care ne excita mintea in asteptarea unui sfârsit apocaliptic. Societatile primitive aveau propriul sistem de norme morale, care le salva de la disolutie. Sentimentul religios, existent in mod natural la omul care nu a abdicat de la legile firii, ajuta la crearea unor cadre morale ale societatii. Primitivitatea românilor saraci este anacronica, determinata de scaderea profunda a nivelului de trai, in conditiile unor discrepante puternice de natura materiala. Peste toate a crescut Dorinta. Stoicii spuneau sa ne dorim numai ceea ce ne sta in putere, caci altfel vom deveni nefericiti. Românii si-au dezlantuit dorintele. Cu totii facem o baie de voiorism, când privim la pornografia din mass-media. E cea care ne arata cât de bine e sa fiii bogat, sa ai femeie frumoasa si tânara, chiar daca te cheama Irinel. E devianta promovata de pornografia si profetii sexului fara frontiere, e devianta promovata de marii corupti, care sunt un exemplu de corectitudine când instantele ii scot surati ca lacrima. In tara tuturor posibilitatilor, in „vestul salbatic” numit România, in tara manelelor si a sentimentelor incestuase, violenta domestica este cireasa de pe tort. In familie se dezlantuie nerealizarile, prostia, violenta. Acolo putem da cu bâta in capul celor care ne-au nascut, pentru ca nu ne-au dat mai multe. Pentru ca nu ne-au dat o casa, un loc de munca, o educatie aleasa. Parintii, dupa ani de totalitarism trebuie sa suporte chinul unor odrasle, care le inegureaza ultimii ani ai vietii. Sunt vinovati ca ne-au crescut, ca au crezut ca revolutiile sunt bune pentru cei multi. Mircea MERTICARIU

Adauga un comentariu

*