Schelalaicios, ca un tânc mucos de câtiva anisori, mincinos pâna in pânzele albe si dincolo de ele, las, nepriceput, slab, fara caracter si ingeri. Un portret de primar european, care se agata cu disperare de un nou mandat. Vinovati de impotenta sa politica si administrativa sunt toti, numai el nu. Si nici eu.
Cu degetele-i mirosind a euroi primiti spaga de la cogenerare, bine ascunse de mâneca sacolului lunga cât o zi de vara, imi dicteaza ce sa scriu, cum sa arunc verbe si dezacorduri mizerabile catre contracandidatii sai. O fac cu placerea pseudonimului si a banilor mânjiti pe care mi-i mai scapa din când in când. Mi-e rusine sa-i privesc in ochi pe cei pe care-i lovesc mârlaneste, fara argumente, asa ca-mi ascund lepra drojdita dupa fumuriul ochelarilor de soare. Ma zvârcolesc in propria-mi lasitate mirosinda a putregai, ca porcul in noroaie, nutrind ca toti din jur sunt fraieri si nu-mi simt izul de latrina sparta in vazul lumii. Eu, Ionel Petrescu, recunosc. Sunt un gunoi. Dar mai recunosc ca n-as fi fost daca n-ar fi existat el. Edilul al carui fund l-am lustruit cât am putut. E drept, ispasirea trebuie impartita la doi, pentru ca eu fara el sau el fara mine sunt concepte imposibil de materializat. Unul fara altul nu existam. Suntem precum “fesele†monedei. Doua. Sub pseudonimul meu bucurestenicios linsul e un divertisment electoral pe care-l agreez pâna la loc comanda, adica pâna fac basici pe limba mea smirgheluita de ani. Adevarul e, si nu mi-e rusine s-o recunosc (mai bine mai târziu decât niciodata), ca-mi place. Eu nu voi vota cu El (apropo, scriu asa pentru ca vad in El un fel de Dumnezeu). Prea e fandosit pentru gustul meu piperat. Ochii ii fug in toate directiile, precum unui cameleon constipat; amicii lui lipiciosi si constructori nu ma platesc la timp; poarta haine prelungi, ca o paiata urzicata; unii spun, dar eu nu-i prea cred, ca a fost vazut lovindu-se cu capul de masa. La nervi. In fine, as putea scrie romane. Dar n-am har. Cineva imi si spunea, mai in gluma, mai in serios, ca stiu doar 300 de cuvinte. Ca Becali. E fals. Stiu doar 293 si jumatate. Sa revenim, totusi. Doar gesticulatiile Lui schizofrenice ma fac invidios si, totodata, nostalgic. Pe când eram mai mic beam Rudotel cu canistra sI pozam in ziarist echidistant. Am baut, va dati seama cu ochiul liber, o duzina. Jurnalism am invatat la scoala de partid si de vara a PNL, unde spalam sosetele gaurite ale unuia Spalar. Cica a vândut inghetata la toneta pe vremuri, dintr-aia cu salmonela. Si uite ce a ajuns: omul asta, Spalar, are ditamai clinicoiul ultracentral, ridicat pe cufureala concetatenilor sai. Oricum, de abia astept sa se termine cu campania. Mi-am programat deja o vacanta la Tenerife. Am inteles, pe surse, ca daca mergi acolo fara bani la tine, te intorci cu buzunarele pline de lovele. Dracu stie despre ce-o fi vorba. Oricum, o fi vreun loc miraculos. Si-asa spaniolii astia sunt catolici. Cu ei nu stii niciodata. Nici cu noi. Asa ca astazi m-am decis sa recunosc.
Ionel Petrescu
