Andrei Hrebenciuc, profesor model la ASE

hrebe.jpgAre 23 de ani şi o mulţime de fete care roiesc în jurul lui. Nu-i sunt iubite, ci doar studente. Deşi este profesor de mai bine de cinci luni, la Academia de Studii Economice, Andrei Hrebenciuc, baiatul deputatului PSD de Bacau Viorel Hrebenciuc, tot mai are trac. La cursuri încearcă să-şi ascundă emoţiile în spatele unui zâmbet.

Reporterul Click! a mers, ieri dimineaţă, la Academia de Studii Economice, unde Andrei Hrebenciuc predă economie europeană. Ca orice profesor şi el a “ciupit”din ora de curs, întârziind 5 minute.

Îmbrăcat simplu, dar cu bun gust, ai fi putut foarte uşor să-l confunzi cu un student. Doar BMW-ul luxos, parcat lângă facultate, îl poate da de gol. A intrat grăbit şi a cerut lista de prezenţă, înainte de toate.

Apoi a vrut să verifice temele date pentru acasă. În timp ce studentele de anul III “turuiau” de zor, tânărul profesor le urmărea atent şi nu ezita să le laude atunci când meritau. Când lucrurile deveneau prea complicate, Hrebe jr. făcea o glumă, încercând să destindă atmosfera. Nu-i place să scrie la tablă.

“Scriu foarte urât şi n-aţi înţelege nimic”, s-a scuzat, cu un zâmbet larg, Andrei. Studentele tânărului sunt “muncite”, de la un seminar la altul, cu proiecte stufoase. Deşi poate fi numit începător, Andrei dovedeşte în clasă că este stăpân pe materia predată şi totodată capabil să argumenteze fiecare afirmaţie.

“Profu’ ne dă mereu de lucru pentru acasă. Este exigent. Ne cere prezenţa obligatorie la seminarul lui. Altfel nu intrăm în examen. Cu toate astea, ne şi ajută. Îl putem contacta ori de câte ori avem nelămuriri. Ne-a lăsat o adresă de mail unde îi putem lăsa mesaje. Ne răspunde numaidecât”, spune Oana, una dintre cele 20 de studente prezente la seminar. La sfârşitul orei, Hrebe jr. le-a spus prieteneşte “pa” şi a plecat grăbit, lăsând în urmă fetele care suspinau după el.

Profu’ e exigent şi dă teme pentru acasă

La finalul seminarului, studentele lui Hrebe jr. aşteptau să vadă cum le sunt punctate proiectele la care au muncit zile întregi. Lucrările reuşite înseamnă “o bilă albă” pentru examenul final, din iunie, care se anunţă unul greu. Deşi proful era încă în sală, fetele nu s-au sfiit să vorbească între ele despre “frumuşel”.

sursa: click.ro

Comentarii

  1. bravo lui ca merge pe ce ii place
    si a si luptat pt asta
    daca omul simte ca pol nu e pt el foarte bine nu tre sa faca ceva ce face tatal cum fac altii fara a avea si habar de acel lucru

Adauga un comentariu

*