Buluc la clasa I

In mod oficial, inscrierile pentru 2008-2009 la clasa intai au inceput deja, dar sunt parinti care, pe principiul „cine se grabeste prinde o scoala buna”, s-au interesat de scoala sau invatator inca de anul trecut.

Scolile centrale bacauane, cu faima, au fost curtate de multi din parintii viitorilor boboci inca din septembrie 2007, dar sunt familii care si-au inscris odrasla pe lista unui invatator inca din grupa mijlocie la gradinita: „Ca sa-mi iau o piatra de pe inima, am considerat ca e mai bine sa imi inscriu copilul in timp util, din timpul gradinitei, pentru ca am dorit sa prind loc in clasa unui cadru didactic de exceptie…Si acum nu mai am niciun stres”, ne spune o mamica. Sau abia acum incepe stresul…

„Oricum e ca la loto”…

Criteriile de selectie a parintilor au in vedere in special calitatile, gradul de pregatire al invatatorului ( „am dorit sa ii alegem bine invatatoarea, un om cu experienta in comunicare si psihopedagogie, pentru ca intr-un invatator tanar nu avem incredere, mai ales ca in ziua de azi copiii sunt niste obraznicaturi si e greu sa ii strunesti. Sper ca am ales bine invatatoarea, oricum e ca la loto…”, declara o alta mamica, reputatia scolii („vreau un invatator la Scoala „Constantin Platon” pentru ca este destul de aproape de casa, dar si pentru ca este cotata ca o scoala foarte buna”, ne-a declarat si taticul a doua fetite), dar si recomandarile…”Zvoniada, ii spunem noi…Parintii aud de cutare sau cutare invatator si nu vor sa il inscrie decat la acela. Cred ca exagereaza… E normal sa cauti omul potrivit pentru copilul tau, dar sunt multe cadre didactice cu o pregatire deosebita”, a precizat Livia Sibisteanu, director la Scoala „Spiru Haret” Bacau.

Statistici umflate

Directorii de scoli spun ca se confrunta cu o nesiguranta in ce priveste numarul real al elevilor inscrisi pentru ca multe familii isi trec copiii pe lista mai multor scoli din dorinta de a prinde un loc sigur la una din ele. Astfel numarul copiilor inscrisi este ireal de mare, ceea ce duce in eroare managerii scolilor, dar si pe ceilalti parintii care intra panica atunci cand aud cifrele umflate: „Problema este una generala, parintii se inscriu la doua-trei unitati scolare si in final renunta in favoarea uneia. Iar directorii de scoli nu au numarul real al elevilor de clasa I, ci trimit o statistica umflata la Inspectoratul Scolar”, ne-a mai spus Livia Sibisteanu. Scoala „Spiru Haret” are la aceasta ora aproximativ 70 de elevi inscrisi, iar in anul 2008-2009 vor functiona trei clase de boboci. Prognoza pentru 2008-2009 in functie de cerinte, conform datelor de la Inspectoratul Scolar Bacau: 1447 elevi in 62 de clase I.

Info…

Potrivit legii invatamantului, in clasa I se pot inscrie copii care implinesc sase ani pana la data inceperii anului scolar, precum si cei care implinesc aceeasi varsta pana la sfarsitul anului calendaristic, daca dezvoltarea lor psihica si fizica este corespunzatoare. Actele necesare inscrierii: cere-tip (care se obtine de la secretariatul unitatii scolare), copie dupa certificatul de nastere al copilului, copii de pe buletinele parintilor, adeverinta „apt pentru scoala” de la medicul de familie.

Aida PULPAN

Adauga un comentariu

*