Cititi un comentariu al ziarului Washington Times, preluat de Rador. Metafora cel mai des folosita este ca acesta ar fi „ultimul hop” pentru sotii Clinton, cu referire la romanul „The Last Hurrah” al lui Edwin O’Connor, aparut in 1956, in care Frank Skeffington, un batran primar mult-iubit, pierde ultima sa cursa electorala in fata unei marionete politice pentru ca timpurile se schimbasera. Ceea ce se schimbase la vremea aceea era faptul ca noile programe nationale de ajutoare sociale le-au luat-o inainte primarilor in acordarea de bani, case, sau locuri de munca alegatorilor.
Sotii Clinton se bazeaza pe o asociere corecta cu lupta pentru nominalizare din 1984 a lui Walter Mondale cu Gary Hart, care a pozat in figura noua, ce va atrage alegatorii tineri. Acesta l-a catalogat pe domnul Mondale ca fiind de moda veche si reprezentand politicile esuate din trecut. Domnul Mondale s-a bazat pe puterea sa institutionala si pe acuzatia ca „noile idei” ale domnului Hart nu au substanta.
Domnul Obama este cu siguranta vulnerabil la acuzatia ca tema „schimbarii” folosita de el nu are substanta. Strategia sa este aproape identica cu cea a lui Hillary. Iar atunci cand vorbeste despre colaborarea cu republicanii in loc sa perpetueze vechea diviziune partizana, Hillary l-ar putea provoca pe domnul Obama sa explice pe ce puncte ar fi dispus sa cada de acord cu republicanii pentru a pune capat divizarii.
La urma urmei, daca intentioneaza sa abordeze un Washington divizat si partizan doar cu vorbe dulci, dar fara niciun compromis politic, atunci nu va face decat sa perpetueze divizarea. Va trebui deci sa faca si compromisuri.
Hillary l-ar putea intreba intr-o dezbatere: „Cu care politici republicane ai fi de acord? Reducerea taxelor pentru cei bogati, sporirea trupelor in Irak, sustinerea pentru Big Oil, Big Pharma, Big Tobacco, No Child Left Behind, NAFTA, inexistenta unui sistem national de asigurari de sanatate?” „Iar daca nu vei face compromisuri, atunci afirmatia ta ca vei uni oamenii nu este oare la fel de ipocrita ca cea a lui Bush, atunci cand a sustinut ca este un unificator, nu un dezbinator?”
„La urma urmei, singurii oameni care pot fi unificati in Washington sunt republicanii si democratii”. S-ar parea ca balonul domnului Obama, „ridicat deasupra partizanatului”, este vulnerabil la cateva intrebari logice simple.
Dar domnul Obama isi pune sperantele in metafora „ultimul hop” (cu exceptia faptului ca invingatorul este o marioneta). Doar ca, in varianta domnului Obama, ceea ce s-a schimbat in politica americana nu este sistemul de ajutoare sociale, ci atitudinile rasiste. De-a lungul timpului, rasa – de obicei alba sau neagra, dar acum, in urma cresterii numarului de latino-americani, si hispanica – a influentat din pacate voturile americanilor.
Primele rezultate ale alegerilor preliminare din tabara democratilor sunt neconcludente, dar sugereaza ca vechile timpuri nu au apus inca. In Carolina de Sud, domnul Obama a obtinut aproximativ 80% din voturile populatiei de culoare si 25% din voturile albilor.
Daca cea de-a doua optiune a celor 40% care i-au acordat voturile domnul Edwards ar fi impartita in proportie de doi la unu impotriva domnului Obama – defapt votul albilor fiind divizat in proportie de trei la unu impotriva domnului Obama (si daca rezultatele din Carolina de Sud ar fi reprezentative pentru atitudinile rasiale la nivel national in randul alegatorilor democrati) – acest lucru ar sugera ca pariul sotilor Clinton ca pot polariza votul albilor in proportie de 60-40% in favoarea lor ar fi castigat.
Iar un vot hispanic polarizat (care pana acum a fost de cel putin 2 la 1 impotriva domnului Obama la alegerile preliminarii) nu ar face decat sa sporeasca avantajul electoral al doamnei Clinton in California si in alte state cu o populatie hispanica numeroasa.
Pericolul pentru sotii Clinton este ca aceasta lupta rasiala urata se poate intoarce impotriva lor. Alegatorii tineri, mai putin bigoti, vor veni in numar mare (chiar si alegatorii bigoti mai in varsta vor fi dezgustati de manipularea cinica a prejudiciilor lor si vor vota pentru domnul Obama).
Pentru eliminarea acestui pericol, nu m-ar surprinde daca Hillary ar incepe sa se distanteze de Bill. „A actionat singur, dupa nopti nedormite; eu i-am spus sincer ca nu vreau ca astfel de discutii sa continue, pentru ca nu despre asta este campania mea”, ar trebui sa spuna ea. Daca mass-media si publicul inghit aceasta afirmatie mincinoasa, Hillary va obtine trei avantaje majore: va polariza electoratul in favoarea sa, va evita raspunderea pentru acest lucru si va aparea ca o feminista puternica, pentru ca a reusit sa-l puna la punct pe sotul sau. Eu sustin metafora Skeffington – dar pariez pe Mondale.