BÄ‚SESCU L-A NUMIT PE CORNELIU VADIM TUDOR „PREÅžEDINTELE UDMR”

vadimScrisorile preşedintelui Traian Băsescu continuă să producă reacţii dintre cele mai neaşteptate. Una dintre ele vine din partea lui Corneliu Vadim Tudor, care a declarat că epistola ce i-a fost trimisă de la Cotroceni avea pe plic inscripţionat următorul destinatar: „Domnului Corneliu Vadim Tudor, preşedintele UDMR”. Răspunsul liderului Partidului România Mare a venit prin intermediul unui comunicat de presă, în care Vadim se întreabă: „Ce-ar zice domnul Traian Băsescu dacă aş folosi, şi eu, plicul, antetul şi ştampila Senatului României pentru a-i trimite un Mesaj la cîrciuma ,«Golden Blitz»?”. Preşedintele PRM oferă şi o explicaţie pentru această întâmplare.

„Aici, din două, una: Ori avem de-a face cu o greşeală inadmisibilă a Palatului Cotroceni, datorată faptului că Traian Băsescu nu mai are echipă de consilieri şi acolo totul e vraişte; Ori cineva a făcut o glumă proastă, evident, cu acordul lui Traian Băsescu, poate cu scopul de a lovi, simultan, în cele două formaţiuni care îi fac lui probleme, PRM şi UDMR”, continuând prin a califica gestul drept „o gafă incredibilă”, care „descalifică” Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului le-a trimis, marţi, tuturor liderilor partidelor parlamentare scrisori în care le-a cerut să susţină adoptarea votului uninominal majoritar în două tururi de scrutin.

Antena 3

Adauga un comentariu

*