Decesul fostului dictator indonezian Suharto

Fostul dictator indonezian Suharto, care s-a aflat la conducerea ţării timp de 32 de ani, a decedat duminică la Jakarta la vârsta de 86 de ani, informează agenţiile internaţionale de presă.

‘Fostul nostru preÅŸedinte a decedat la ora locală 13.10 /06.10 GMT/, a declarat Dicky Sondani, un responsabil al poliÅ£iei locale, după ce în cursul nopÅ£ii de sâmbătă spre duminică starea sănătăţii fostului preÅŸedinte se deteriorase brusc. Suharto fusese spitalizat la 4 ianuarie la terapie intensivă cu grave probleme la inimă, plămâni ÅŸi rinichi.

Născut la 8 iunie 1921 într-o familie din satul Kemusu (centrul insulei Java), Haji Mohamed Suharto era musulman, ca aproximativ 90% din compatrioţii săi.

Îndepărtat de la putere în 1998, Suharto a fost inculpat de justiţie doi ani mai târziu pentru deturnarea a circa 570 de milioane de dolari din fonduri publice. Fostul dictator a scăpat definitiv de justiţie în 2006, după abandonarea din motive de sănătate a urmăririlor penale împotriva sa.

Ajuns locotenent-colonel în 1947, el a parcurs rapid ierarhia, devenind general de brigadă în 1960, apoi general de divizie în 1962. Ascensiunea sa rapidă a fost favorizată de SUA ÅŸi grupuri intelectuale nemulÅ£umite în acea perioadă de ‘democraÅ£ia’ promovată de preÅŸedintele de atunci Sukarno, primul ÅŸef de stat al Indoneziei independente.

După eşecul loviturii de stat din 30 septembrie 1965, data la care a fost chemat de Sukarno pentru a restabili ordinea, Suharto devine comandant al armatei şi profită de acest post cheie pentru a-l înlătura de la putere pe preşedintele Sukarno, atunci bolnav.

La 11 martie 1966, fostul general obţine depline puteri înainte de a deveni în martie 1967 preşedinte interimar, apoi în 1968 devine şef al statului, fiind ales de parlament.

În 1975, Suharto a dat ordin pentru invadarea Timorului Oriental care a fost timp de 25 de ani teatrul unor acţiuni sângeroase de represiune. După ce a fost reales în martie 1998, pentru un şaptelea mandat de cinci ani, Suharto a fost constrâns să demisioneze la 21 mai, pe fondul prăbuşirii economice a ţării şi a manifestaţiilor de protest.ROMPRES

Adauga un comentariu

*