Un asteroid descoperit recent are 1 la 75 şanse de a lovi planeta Marte la data de 30 ianuarie, a anunţat joi o echipă de astronomi, informează Associated Press recepţionată de Rompres.
”Åžansele de impact sunt neobiÅŸnuit de mari. Noi de obicei lucrăm cu ÅŸanse mult mai mici când este vorba de potenÅ£ialul de impact al asteroizilor pe care îi urmărim”, a comentat Steve Chesley, astronom în cadrul programului NASA de monitorizare a obiectelor cosmice din apropierea Terrei care au potenÅ£ialul de a lovi Pământul.
Asteroidul 2007 WD5, a fost descoperit la sfârşitul lunii noiembrie şi are dimensiunile apropiate de ale meteoritului Tungus ce a lovit Siberia în 1908, eliberând o cantitate de energie echivalentă unei bombe nucleare de 15 megatone şi culcând la pământ peste 60 de milioane de copaci.
Iniţial, asteroidul ce se află în prezent pe o traiectorie între Pământ şi Marte, avea o şansă de impact cu Planeta Roşie de 1 la 350, dar aceste şanse au crescut în cursul ultimei săptămâni.
În cazul unui impact asteroidul va cădea probabil în zona ecuatorului planetei, zonă în care se află roverul robotizat Opportunity. Acesta însă nu este în pericol, aflându-se în afara razei de impact.
Un impact produs cu o viteză de aproximativ 13 kilometri pe oră ar produce pe Marte un crater de dimensiunile lui Meteor Crater din Arizona.ROMPRES