Atacantul român Adrian Mihalcea a marcat un gol în meciul pe care formaţia sa, Aris Limassol, l-a pierdut cu 2-3 acasă cu AEK Larnaca.
AEK a condus cu 2-0 prin dubla lui Kingsley, Aris a revenit prin reuşitele lui Parpas şi Mihalcea însă AEK a dat lovitura în minutul 62 prin Nordin Wooter, fostul jucător al lui Ajax Amsterdam.
Într-un alt meci disputat în Cipru, Anorthosis Famagusta, formaţia care a eliminat pe CFR Cluj din Cupa UEFA, a trecut cu 1-0 de Enosis, gol Froussos în primul minut.
Anorthosis s-a distanţat în fruntea clasamentului din Cipru la şase puncte de APOEL Nicosia, Enosis a rămas pe cinci, AEK Larnaca a urcat pe şase, iar Aris Limassol, echipa lui Mihalcea, a rămas codaşa clasamentului cu numai nouă puncte adunate din 14 meciuri.