Mol propune crearea unei companii regionale pentru tranportul gazelor naturale

Grupul energetic ungar MOL Nyrt a anunţat miercuri că la începutul anului viitor va demara negocierile pentru crearea unei companii mixte de transport al gazelor naturale în regiunea Europei Centrale şi de Est, informează Reuters.

Companiile de gaze naturale din România, Serbia, Bosnia, Croaţia şi Slovenia vor discuta cu Mol posibilitatea creării unui nou joint venture care eventual ar putea să conducă la o ofertă publică iniţială. Potrivit Mol dacă reţeaua de 27.000 de kilometri de conducte devine realitate, noua companie ar putea obţine suficient capital pentru a face legătura între conductele izolate, ceea ce ar permite furnizarea de gaze naturale în orice punct al sistemului şi ar asigura securitatea aprovizionării. Grupul austriac OMV, care încearcă să preia Mol, nu s-a alăturat discuţiilor iar Bulgaria nu şi-a anunţat intenţiile.

‘Negocierile multilaterale sunt programate să înceapă între proprietarii ÅŸi companii la începutul anului viitor, după care se intenÅ£ionează să fie propus un calendar detaliat de negocieri pentru factorii de decizie’, a anunÅ£at compania ungară într-un comunicat. Directorul general de la Mol, Zsolt Hernadi, a apreciat că noul operator al reÅ£elelor de conducte din Europa Centrală ÅŸi de Est va creÅŸte securitatea energetică ÅŸi va crea valoare adăugată pentru acÅ£ionari. ÃŽn plus, noua companie va avea un acces mai bun pe pieÅ£ele internaÅ£ionale de capital pentru finanÅ£area unor importante proiecte internaÅ£ionale, cum este proiectul Nabucco.

Potrivit lui Janos Zsuga, directorul executiv al diviziei de transport al gazelor naturale de la Mol, noul joint venture ar urma să deÅ£ină a treia reÅ£ea de transport a gazelor naturale din Europa. ‘ReÅ£eaua de transport a gazelor naturale din regiunea Europei Centrale ÅŸi de Est este una dezvoltată dar are o singură problemă majoră, diferitele reÅ£ele naÅ£ionale nu sunt conectate ceea ce reduce siguranÅ£a aprovizionării’, a declarat Zsuga.

Noua companie este programată a fi una independentă. Comisia Europeană sprijină principiul de separare a reÅ£elelor de transport pentru electricitate ÅŸi gaze naturale, adică facilităţi independente de producÅ£ie care să sporească competiÅ£ia pe piaţă. Deocamdată nu este clar cum urmează să fie împărÅ£ite acÅ£iunile noii companii. ‘Conceptul se bazează pe principiul cooperării între egali’, a anunÅ£at Mol. ÃŽn cazul în care noua companie de transport vrea să respecte standardele Comisiei Europene referitoare la separarea producÅ£iei de transport, va trebui să nu fie deÅ£inută de companiile de gaze naturale care în prezent operează facilităţile de transport. ROMPRES

Adauga un comentariu

*