‘4 luni, 3 săptămâni ÅŸi 2 zile’, premiat cu Oscarul european

mungiu.jpgFilmul regizorului român Cristian Mungiu ‘4 luni, 3 săptămâni ÅŸi 2 zile’ a obÅ£inut sâmbătă, la Berlin, Premiul Filmului european 2007, echivalentul premiului Oscar, decernat de Academia Europeană a Filmului, care se adaugă astfel premiului Palme d’Or, câştigat la Festivalul de la Cannes, informează AFP.

Mungiu a obţinut şi Premiul Regizorului european 2007, în aplauzele publicului, pentru acest film ce va fi prezentat de România la premiile Oscar din 2008.

Vizibil fericit, regizorul a subliniat că bucuria sa nu este că a obÅ£inut premii, ci pentru că a putut să spună ‘poveÅŸti frumoase’ pe marele ecran.

Este pentru prima dată când un film românesc obţine distincţia supremă a Academiei europene de film, care îşi decernează premiile din 1998 şi a ajuns sâmbătă la cea de-a 20-a ediţie.

Britanica Helen Mirren a fost desemnată ActriÅ£a europeană 2007 pentru interpretarea reginei Elisabeta a II-a în ‘The Queen’, al lui Stephen Frears, o satiră a monarhiei britanice care i-a adus deja un Oscar pentru cea mai bună actriţă la Hollywood.

Formidabil succes de casă, ‘The Queen’, care a fost nominalizat sâmbătă la ÅŸapte categorii, prezintă o regină incapabilă să-ÅŸi înÅ£eleagă supuÅŸii la moartea prinÅ£esei Diana în august 1997. Pentru muzica acestui film, francezul Alexandre Desplat a fost desemnat Compozitorul european 2007.

Premiul Actorului european 2007 a fost decernat israelianului Sasson Gabai pentru ‘Bikur Hatizmoret’ (‘The Band’s Visit’), al lui Eran Kolirin (Israël), prezent la ultimul festival de la Cannes în selecÅ£ia ‘Un certain regard’. Acest film, prima operă a regizorului israelian, a fost desemnat Debutul european 2007.

ÃŽn 2006, Premiul Filmului european a fost obÅ£inut de ‘Das Leben der Anderen’ (The Lives of Others), al germanului Florian Henckel von Donnersmarck, încoronat apoi cu premiul Oscar pentru cel mai bun film străin.

Premiul european 2007 pentru scenariu a fost decernat regizorului germano-turc Fatih Akin pentru ‘Auf der anderen Seite’ (The Edge of Heaven), pe care l-a ÅŸi regizat.

Premiul Criticii 2007 i-a revenit producÅ£iei ‘Coeurs’ a francezului Français Alain Resnais, iar Premiul Publicului 2007 filmului ‘La Sconosciuta’ (The Unknown) al italianului Giuseppe Tornatore.ROMPRES

Adauga un comentariu

*