România a trecut la ora oficială de iarnă

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în România s-a revenit la ora de iarnă, astfel diferenţa faţă de timpul universal (GMT) este de două ore. Românii au dormit cu o oră în plus, ora 4,00 a devenit ora 3,00, în acest fel ziua de 28 octombrie fiind cea mai lungă zi din an, de 25 de ore.

Schimbarea nu este simultană, în toate ţările unde are loc, din cauza diferenţei de fus orar.

Odată cu încetarea folosirii orei de vară, mai multe ţări din Europa şi Statele Unite ale Americii vor da ceasurile cu o oră înapoi.

Prin introducerea orei de vară s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală a Soarelui şi reducerea folosirii luminii artificiale. Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă, dar a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul primului război mondial, în 1916, de câteva ţări din Europa.

Ora de vară şi ora de iarnă au un rol important şi în calculele astrologice. Ora de vară a fost reintrodusă în anul 1979 şi recalculată în 1997. Între 1979-1996 s-a trecut la ora de vară în ultima duminică a lui martie şi la ora de iarnă în ultima duminică a lui septembrie.

După 1997 se trece la ora de vară la ora 1 GMT din ultima duminică a lunii martie (după 22 martie) şi la ora de iarnă la ora 1 GMT din ultima duminică a lunii octombrie.

În România, în ora de vară diferenţa orară faţă de GMT este de trei ore. În restul anului diferenţa orară faţă de ora meridianului Greenwich (GMT, adică Timpul Universal) este de două ore.

În prezent, folosesc ora de vară doar 70 de ţări din întreaga lume.

Trecerea la ora Europei Orientale nu a modificat mersul trenurilor în vigoare, conform anunţului CFR Călători.

În noaptea de 28 spre 29 octombrie 2006, când ora 4.00 a devinit ora 3.00, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4.00, au plecat la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la capăt.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de duminică, 28 octombrie 2007, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după orariile din mersul de tren în vigoare. ROMPRES

Adauga un comentariu

*