Naveta Discovery: s-a încheiat cea de-a doua ieşire orbitală

Doi astronauţi ai navetei americane Disvovery au încheiat duminică, la 16.05 GMT, a doua din cele cinci ieşiri orbitale prevăzute în cursul actualei misiuni de construire a Staţiei Spaţiale Internaţionale /ISS/, considerată cel mai ambiţios proiect realizat vreodată, informează France Presse şi Reuters.

Astronautul Scott Parazynski şi inginerul de zbor al ISS Daniel Tani au ieşit din camera de decompresiune a Staţiei la orele 9.32 GMT pentru o excursie spaţială de 6.40 ore.

Obiectivul acestei ieşiri spaţiale a fost pregătirea pilonului P6 de 16 tone pentru deplasarea şi instalarea sa într-un alt loc al ISS, astfel încât să poată fi desfăşurată a treia antenă solară.

Deplasarea şi noua instalare a acestei enorme structuri, cea mai masivă deplasată vreodată pe avanpostul orbital, va necesita şi folosirea braţului robotic al Dioscovery, urmând să fie realizate în mai multe zile.

Astronautul italian Paolo Nespoli, de la Agenţia Spaţială Europeană /ESA/, este coordonatorul activităţilor acestei a doua ieşiri în spaţiu a misiunii Discovery STS-120.

Discovery a fost lansată din Florida marţi, având la bord un echipaj format din şapte astronauţi pentru o misiune de construcţie de zece zile la ISS.

Niciodată nu s-a mai întâmplat într-un şantier al ISS ca astronauţii să aibă atât de multe sarcini de îndeplinit în cadrul unei singure misiuni, necesitând cinci ieşiri orbitale, un adevărat record. În total, aceste ieşiri vor reprezenta peste 30 de ore.ROMPRES

Adauga un comentariu

*