Un medic romaÅŸcan pretinde că a scris un nou „Cod al lui DaVinci”

Filip Panait, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Neamţ, susţine că, descifrând o serie de texte sacre pe care le-a fi descoperit, dovedeşte că Iisus Hristos este, de fapt, o clonă a lui Adam, transmite corespondentul AMOS News.

Volumul scris de Panait are 300 de pagini şi poartă titlul „Devastatorul“, un nume generic dat unor personalităţi istorice şi care au avut roluri distructive asupra civilizaţiei umane.

Capitole din carte se numesc „Maria, mama lui Iisus, înseminată artificial“, „Motivele reale ale asasinării lui Iisus şi consecinţele asupra vieţii pe pământ“, sau „Implicarea Devastatorului în asasinarea lui Iisus“.

Medicul de familie Filip Panait, membru al Bisericii Adventiste de Ziua a Åžaptea, nu este la prima carte de acest gen.

În 2005 a publicat „Decodarea Apocalipsei“, volum în care avertiza asupra iminentei produceri a unor dezastre la nivel planetar, care vor fi ireversibile şi care vor duce la devastarea întregului Pământ, şi acuza Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea că deţine, de mai mulţi ani, informaţii despre aceste grave evenimente, dar conducerea acesteia ar refuza să le facă publice.

Filip Panait mai este cunoscut prin faptul că a reclamat Inspectoratul Judeţean Neamţ pentru discriminare religioasă deoarece fiul său a fost chemat la o activitate şcolară în Sfânta Zi de Sabat.

De asemenea, medicul Panait, în calitatea sa de preşedinte al Asociaţiei Medicilor de Familie din Neamţ, este cel care a impus noi taxe pacienţilor asiguraţi, aceştia fiind obligaţi să plătească o serie de servicii care până acum nu îi costa nimic.

Astfel, în cazul constatării unui deces se încasează 50 RON şi ca “taxa” de disconfort, căci, potrivit medicului Panait, “nu-i o plăcere să te duci să miroşi mortul şi să-l pipăi”.

Comentarii

  1. boboc petru a zis:

    medicul asta e un nebun de legat

Adauga un comentariu

*