Averea lui Dan Ioan Popescu – dovedită „curată” de instanÅ£a supremă

Instanţa supremă a decis ca dosarul în care se verifica legalitatea dobândirii unui milion de euro din averea fostului ministru al Industriilor Dan Ioan Popescu să fie închis.

Totodată, judecătorii au decis ridicarea sechestrului instituit pe opt terenuri din Azuga şi un apartament din Capitală aparţinând lui Dan Ioan Popescu.

Comisia de Control al Averilor de la Înalta Curte înaintase dosarul instanţei supreme motivând că Elena şi Dan Ioan Popescu nu pot justifica 46 de miliarde de lei vechi din averea dobândită de fostul ministru în perioada mandatului.

Fostul ministru a susţinut că banii provin din milionul de euro obţinut prin vânzarea acţiunilor firmei Ital Agency, în 2001, către patronii societăţii Luxten Lighting.

Din cele 46 de miliarde de lei au fost achizionate cele nouă proprietăţi imobiliare, asupra cărora s-a instituit sechestrul. Decizia poate fi atacată cu recurs.

Adauga un comentariu

*