De la 1 ianuarie 2008 este necesar un nou tip de colant de viză pentru intrarea în România

Un nou tip de colant de viză pentru intrarea în România va fi pus în circulaţie până la 1 ianuarie 2008, stabileşte o hotărâre aprobată astăzi de Guvern.

Noile colante de viză trebuie să corespundă pe deplin specificaţiilor tehnice stabilite la nivelul Uniunii Europene, care instituie un format uniform de viză. Pănă la data punerii în circulaţie a noului colant se utilizează cel actual, vizele eliberate pănă la data punerii în circulaţie rămânând valabile până la data expirării.

Forma, conţinutul şi elementele de securizare ale vizelor se realizează în conformitate cu regulamentul Consiliului (CE) nr. 1683 din 29 mai 1995, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L164 din 4 iulie 1995, care stabileşte un nou format de viză şi Decizia Comisiei Europene nr. C (96) 352, din 7 februarie 1996, care stabileşte specificaţiile tehnice ale colantului de viză.

Regia Autonomă „AdministraÅ£ia Patrimoniului Protocolului de Stat” este autoritatea desemnată să se ocupe de contractarea acestui document. RAAPPS va organiza procedura de achiziÅ£ie, prin licitaÅ£ie, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe ÅŸi cu Ministerul Internelor ÅŸi Reformei Administrative.

În urma licitaţiei va fi desemnat un furnizor unic, care va confecţiona şi livra un prim lot de 1.000.000 de colante de viză de tip nou care să asigure necesarul pentru o perioadă de patru ani, până la momentul în care Romînia va aplica pe deplin acquis-ul Schengen.

Contravaloarea colantelor de viză se asigură din bugetul Ministerului Afacerilor Externe. Pe data de 1 ianuarie 2008 se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 942/2002 privind punerea în circulaţie a noilor tipuri de colante de viză, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Hotărârea Guvernului nr. 431/2003 privind realizarea noului tip de colant de viză.

Adauga un comentariu

*