Poşta Română obligată să facă publice contractele de publicitate media

Pentru prima oară de la aplicarea legii accesului la informaţiile de interes public, legea 544/2001, o companie naţională, Poşta Română, este obligată prin hotărâre judecătoarească să facă publice contractele de publicitate media încheiate, cele derulate, precum şi detaliile legate de procedura de achiziţtie, criteriile de selecţie a contractanţilor etc.

Sentinţa Tribunalului Bucureşti este un precedent foarte important pentru situaţii similare, care vizează modalităţile de cheltuire a banilor publici. Prin această decizie, se deschide accesul la contractele de achiziţii publice, inclusiv de publicitate media, nu numai ale instituţiilor publice, dar şi ale entităţilor care nu făceau până anul trecut obiectul legii 544/2001: regii autonome, companii naţionale sau societăţi comerciale la care statul este acţionar unic sau majoritar.

Demersul AgenÅ£iei de Monitorizare a Presei (AMP) a pornit exact din acest motiv – nevoia de a lămuri dacă există sau nu un mod discreÅ£ionar de distribuÅ£ie a publicităţii într-o companie naÅ£ională la care statul este unic acÅ£ionar.

Prin SentinÅ£a Civilă 3573 din 30 mai 2007 Tribunalul BucureÅŸti a obligat PoÅŸta Română să pună la dispoziÅ£ia AMP informaÅ£iile pe care aceasta le-a solicitat în baza legii liberului acces la informaÅ£iile de interes public. Procesul a fost intentat de AMP în urma refuzului CN PoÅŸta Română de a face publice contractele de publicitate media derulate sau încheiate de aceasta în perioada 01.01.2006 – 14.02.2007. De asemenea, AMP a solicitat informaÅ£ii legate de obiectul contractelor, criteriilor utilizate pentru atribuirea acestora, numărul ofertelor primite, denumirea ofertantului câştigător, preÅ£ul plătit ÅŸi perioada executării contractului.

Cererea a fost adresata de AMP în urma intrarii în vigoare a modificării legii 544/2001 prin legea 371 din 14.10.2006. Respectiva modificare lărgeÅŸte aria de aplicare a legii 544/2001, incluzând „orice autoritate sau instituÅ£ie publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, companie naÅ£ională, precum ÅŸi orice societate comercială aflată sub autoritatea unei autorităţi publice centrale ori locale ÅŸi la care statul român sau, după caz, o unitate administrativ-teritorială este acÅ£ionar unic ori majoritar” (art. 2 din legea 544/2001, modificata prin legea 371/2006).

Modificarea a apărut în cadrul unui proces legislativ mai larg care viza transparentizarea contractelor de achiziţii publice şi care a inclus şi modificarea legii achiziţiilor publice prin OG 34/2006. Astfel, CN Poşta Română a intrat sub incidenţa legii privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Prin decizia sa, Tribunalul Bucuresti obligă CN PoÅŸta Română să pună la dispoziÅ£ia AMP toate informaÅ£iile solicitate de aceasta, inclusiv cele legate de contractele derulate sau încheiate de PoÅŸta Română în perioada anterioară intrării în vigoare a modificării legii 544/2001 1 ianuarie – 13 octombrie 2006. PoÅŸta Română poate ataca decizia Tribunalului BucureÅŸti.

Adauga un comentariu

*