Falcă, finul lui Băsescu, a dat cu subsemnatul la DNA

Primarul PD al Aradului, Gheorghe Falcă, s-a prezentat astăzi la DNA, unde procurorii au început să-i prezinte materialul de urmărire penală în baza căruia a fost învinuit de fapte de corupţie în legătură cu vânzarea unui teren către o firmă privată la un preţ subevaluat.

De altfel, în acest dosar DNA a decis, în urmă cu trei luni, punerea sub sechestru a bunurilor deţinute de Gheorghe Falcă, pentru recuperarea prejudiciului în condiţiile în care edilul ar fi găsit vinovat.

El este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu. În acelaşi dosar este pus sub acuzare şi viceprimarul Aradului Tiberiu Dekany. Terenul de cinci hectare a fost vândut în 2005 firmei Elecon Plus cu un milion de euro, iar apoi societatea l-a revândut cu 3,5 milioane de euro.

Ieri, după circa patru ore petrecute la DNA, Falcă, care este ÅŸi finul de cununie al preÅŸedintelui Traian Băsescu, a declarat presei că „a semnat câteva proceduri”, refuzând să dea alte detalii.

Adauga un comentariu

*