Dus rece la tribunal pentru rau platnici

Pentru a recupera datoriile de la consumatorii de apa rece din Onesti, care se ridica la peste 5 miliarde de lei vechi, SC Apa-Canal SA foloseste cu preponderenta metodele juridice, de la expedierea de somatii si notificari, pana la actionarea in instantele de judecata.

Metodele difera de cele folosite in anii trecuti, cand datornicilor li se sista furnizarea apei reci, pana la achitarea datoriilor. “Interesul nostru nu este sa inchidem apa, ci sa vindem o cantitate cat mai mare, insa, daca suntem nevoiti, putem sa luam si aceasta masura, de a sista furnizarea apei, pentru ca avem si noi facturi de platit, catre furnizorii nostri – ne-a declarat Cornel Fantana, administratorul unic al SC Apa-Canal SA Onesti. Noi incercam sa rezolvam problema datoriilor apeland mai intai la somatii, iar reactia din partea datornicilor este mult mai buna decat in anii trecuti. Atunci cand situatia nu se rezolva, trecem la actionarea in judecata; am deschis deja mai multe dosare in acest sens”. La datoriile facute de populatie se adauga si cele provenite de la societatile comerciale, in special de la firmele care au dat faliment. Cateva miliarde de lei vechi sunt datorate de Carom, Tehnocin, Tehnomold si alte societati falimentare, de la care banii sunt mult mai greu de recuperat. Situatia financiara grea este folosita drept justificare si de datornicii din cadrul asociatiilor de locatari. Insa furnizorul de apa are alta explicatie. “Este vorba de neglijenta din partea locatarilor si a asociatiilor de proprietari, si nu de saracie – sustine Cornel Fantana. Daca ar fi vorba de saracie, atunci nu s-ar explica de ce pensionarii, o categorie cu adevarat defavorizata, sunt cu platile la zi, in proportie de 80 – 90 %. Preturile sunt mici, iar cheltuielile cu apa rece sunt de circa 100.000 de lei vechi, pentru un apartament cu un consum mediu de 5 – 6 metri cubi pe luna”. Administratorul unic de la Apa-Canal a mai precizat ca tarifele pentru apa nu vor mai fi majorate in cursul acestui an, dar cele pentru salubritate ar putea creste cu circa 8 procente. La salubritate, asigurata de firma Servsal, onestenii au datorii mai mici, de circa doua miliarde de lei vechi.

Gheorghe LEU

Comentarii

  1. UN ONESTEAN a zis:

    5-6 mc de apa rece pe luna. e posibil asa ceva? Si poate ca pensionarii pot sa-si gospodareasca mai bine banii, neavand copii de crescut, hranit, tinut in scoli, imbracat, care fac risipa de apa si curent, care vorbesc la telefon, etc.

Adauga un comentariu

*