Noi terapii pentru tratarea cancerului pot apărea peste 10 ani

Mai multe terapii pentru tratarea diferitelor forme de cancer ar putea să apară peste aproape 10 ani, în momentul de faţă cunoaÅŸterea genomului uman fiind în fază de studiu, a declarat Victor Velculescu specialist în biologie moleculară de la Universitatea „John Hopkins” din Baltimore (SUA).

Medicul a precizat cu ocazia celui de-al XVII-lea Congres Mondial al Asociaţiei Internaţionale a Chirurgilor, Medicilor Gastroenterologie şi Oncologie că există doar câteva cazuri de boli cum sunt cancerul de sân şi unele forme de leucemii unde sunt terapii dezvoltate pe baza cercetărilor din domeniul geneticii, în restul formelor de cancer abia au început să se facă studii pentru cunoaşterea genomului uman.

Specialistul a explicat că a făcut studii ÅŸi analize pentru decodarea genomului uman, alcătuind prima hartă genetică a cancerului. „Genomul este planul genetic, fundamental al fiecărei vietăţi, iar cancerul este o acumulare de greÅŸeli, anomalii la nivel genetic”, a precizat Velculescu.

El a mai spus că maladia cancerului este de fapt o colecÅ£ie de foarte multe boli ÅŸi fiecare trebuie tratat în mod diferit pentru că există diferenÅ£e de ordin genetic ÅŸi molecular.” Există subtipuri ÅŸi subforme în cancer care vor fi tratate cu un anumit tip de medicament”, a afirmat specialistul.

Velculescu a precizat că există deja companii farmaceutice care sunt focusate pe genele mutate care conduc la apariţia cancerului şi care nu prea au efecte secundare. În acest sens, a dat ca exemplu medicamentele Glivec şi Herceptin. Cu toate acestea, specialistul a afirmat că soluţia cea mai bună pentru înlăturarea cancerului este chirurigia, dar există organe unede intervenţia chirurgicală este greu de realizat.

„Problema apare, atunci când nu este localizat acest cancer ÅŸi există riscul de a apărea multiple metastaze care duc la decesul pacientului. ÃŽn aceste cazuri este folosită crioterapia, respectiv distrugerea Å£esutului cancerigen printr-un tratament care are la bază temperaturi foarte scazute”, a explicat Victor Velculescu.

Prof.dr.Victor Velculescu a explicat că predispoziţia spre cancer poate fi ereditară, însă în mare parte cancerele au la bază mutaţii ale genelor. Alţi factori de risc pentru apariţia cancerului sunt în opinia medicului, fumatul, poluarea, radiaţiile solare dar şi accidentele de tip Cernobâl. Velculescu a subliniat că în momentul de faţă una din trei persoane duferă de cancer, iar cu cât trăim mai mult riscul de a face cancer este mult mai mare.

Adauga un comentariu

*