INS – CreÅŸterea economică a încetinit la 5,6 la sută în trimestrul doi

Produsul Intern Brut /PIB/ estimat pentru trimestrul doi din 2007 a fost de 86,74 miliarde de lei, în creştere, în termeni reali, cu 5,6 la sută faţă de acelaşi trimestru din anul 2006, conform datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În primul trimestru din acest an economia românească a crescut cu 6 la sută.

Pe primul semestru, PIB s-a cifrat de 155,24 miliarde lei, în creştere cu 5,8 la sută comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Creşterea economică de 5,6 la sută din al doilea trimestru este sub nivelul aşteptărilor analiştilor, care prognozau o majorare medie de 6,4 la sută. Potrivit analiştilor economici chestionaţi de Bloomberg, creşterea economică a României s-a accelerat, în trimestrul doi, ca urmare a creşterii producţiei sectorului de construcţii, a colectării taxelor şi impozitelor şi a îmbunătăţirii cheltuielilor ca urmare a creşterii salariilor.

Datele INS arată, însă, că majorarea PIB în trimestrul doi 2007 a înregistrat şi o încetinire faţă de supraperformanţa din aceeaşi perioadă a anului 2006, când creşterea a fost de 7,8 la sută.

La nivelul întregului an 2007, autorităţile estimează o creştere econimică de 6,6 la sută, în scădere faţă de majorarea de 7,7 la sută consemnată anul trecut. Produsul Intern Brut prognozat pentru acest an este de 390 miliarde lei, urmând ca, în 2008, valoarea PIB să crească la 438,7 miliarde lei. Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, arăta, recent, că ţintele macroeconomice pentru anul acesta nu vor fi influenţate de condiţiile climatice.

Pentru anul 2008 este prognozată o creştere economică de şase la sută.

Detalii privind evoluţia PIB pe total şi pe principalele elemente componente vor fi prezentate vineri de INS, într-o conferinţă de presă.
ROMPRES/

Adauga un comentariu

*