Colegiul Medicilor nu a găsit erori medicale în cazul morţii PF Teoctist

Biroul Executiv al Consiliului Colegiului Medicilor din Bucureşti (CMB), reunit marţi, a ajuns la concluzia că nu au putut fi identificate erori de conduită profesională ale echipei care a efectuat intervenţia chirurgicală a Patriarhului Teoctist, potrivit unui comunicat remis,marţi,agenţiei NewsIn.

Potrivit unui comunicat remis, marţi, agenţiei NewsIn, biroului i s-a prezentat un referat al Comisiei de Jurisdicţie privitor la autosesizarea în cazul decesului PF Părinte Patriarh Teoctist.

Biroul Executiv a constatat că medicii implicaţi, fiind membri ai organelor de conducere ale Colegiului Medicilor, conform prevederilor legale, soluţionarea cazului este de competenţa Comisiei Superioare de Disciplină a Colegiului Medicilor din România, motiv pentru care s-a decis ca dosarul să fie trimis acestui organism.

În comunicat sunt apreciate ca fiind nedeontologice declaraţiile privind calitatea actului medical aplicat PF Parinte Patriarh Teoctist, motiv pentru care Biroul Executiv propune analizarea lor.

Oficiali din cadrul CMB au anunţat, marţi, că dosarul medical privind intervenţia chirurgicală la care a fost supus Patriarhul Teoctist la Clinica de Urologie a Spitalului Clinic Fundeni a fost trimis de la Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor din Bucureşti la Colegiul Medicilor din România pentru a evita orice suspiciune referitoare la corectitudinea analizării documentelor, având în vedere că profesorul Ioanel Sinescu, specialistul care l-a operat pe Patriarhul Teoctist este membru al consiliului director al organizaţiei profesionale bucureştene.

După moartea Patriarhului, Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor din Bucureşti s-a autosesizat în legătură cu informaţiile din presă potrivit cărora operaţia de prostată, efectuată de către doctorul Ioan Sinescu Patriarhului Teoctist nu era necesară, iar procedurile legate de anunţarea autorităţilor nu au fost respectate.

Comisia de Disciplina a Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti informa săptămâna trecută că va face demersuri oficiale pentru a obţine şi verifica documentele medicale aflate în evidenţa Clinicii de Urologie a Spitalului Clinic Fundeni, privind procedeul de internare şi protocolul preoperator în cazul intervenţiei chirurgicale efectuate Patriarhului Teoctist de către prof. dr. Ioanel Sinescu.

Tot la sfârşitul săptămânii trecute, secretarul general al Ministerului Sănătăţii, dr. Bogdan Nica a declarat că o comisie a Ministerului Sănătăţii va face o anchetă pentru a analiza activitatea administrativă a spitalului şi a secţiei unde s-a produs decesul Patriarhului.

Ancheta administrativă presupune o evaluare şi o analizare a documentelor, discuţii cu cei implicaţi, iar în funcţie de rezultate documentele vor fi puse la dispoziţia Colegiului Medicilor şi eventual şi la dispoziţia altor autorităţi.

Adauga un comentariu

*