Despărţire iminentă: Brad a ales cariera în locul vacanţei cu Angie

Speculaţiile potrivit cărora Angelina şi Brad nu mai au mult până la despărţire se dovedesc pe zi ce trece a fi adevărate. După o vacanţă nereuşită în Franţa, în care certurile au fost la ordinea zilei, lucrurile par a merge din ce în ce mai rău pentru cele două vedete.

Potrivit unui amic apropiat, Brad, care este implicat în 13 proiecte de filme, a decis să anuleze vacanţa cuplului în New Jersey, dându-i astfel Angelinei noi motive de furie. „Angie este foarte supărată şi i-a cerut să renunţe la programul încărcat”, citează Mail on Sunday o sursă.

„Lucrurile sunt foarte tensionate între cei doi. Se presupunea că urmeză să petreacă asemnea unei familii şi se gândiseră să îi înveţe pe copii să pescuiască. Angelina a pus în bucătărie un bilet pe care este scris mesajul: «Celebritatea este o bestie şi pune accentul pe lucrurile greşite. Prefer să privesc în interior»”, a adugat apropiatul cuplului.

Jolie, în vârstă de 32 de ani, chiar îi cumpărase partenerului său o chitară în valoare de aproximativ 3.000 de dolari pentru a o lua în vacanţă. Spre dezamăgirea actriţei, Pitt a ales cariera în faţa timpului petrecut în sânul familiei. Iar supărarea „doamnei Smith” se poate vedea cu ochiul liber. „Angelina arată atât de slabă, încât părea că cerceii pe care îi purta erau mai grei decât ea”, a mărturisit o sursă.

Antena 3

Adauga un comentariu

*