Zi de doliu naţional vineri, 3 august

Ministerul Culturii şi Cultelor va propune Guvernului adoptarea Hotărârii care va stabili doliu naţional în ziua funeraliilor Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române.

Guvernul adoptă Hotărârea în temeiul articolului 108 din Constituţia României.

În baza articolului 6 din Legea nr. 75 din 16 iulie 1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, în zilele de doliu naţional drapelul României se arborează în bernă.

Alte măsuri pentru zilele de doliu naţional se prevăd în Hotărârea Guvernului prin care Executivul stabileşte zilele de doliu naţional.

Guvernul a decis declararea doliului naţional în ziua de 8 aprilie 2005, la funeraliile Sanctităţii Sale, Papa Ioan Paul al II-lea. Astfel, prin HG nr. 275 din 5 aprilie 2005 s-a stabilit ca în ziua de 8 aprilie 2005 toate instituţiile si autorităţile publice centrale şi locale să arboreze drapelul României în bernă, conform Legii mai sus menţionate.

De asemenea, drapelul României în berna se mai arborează: la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ de orice grad, instituţiilor de cultura şi misiunilor diplomatice ale României; la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi în aeroporturi, porturi, gări şi autogări; ca pavilion pe navele de orice fel şi pe alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc. Aceeaşi obligaţie revine şi persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reşedinţa.

De asemenea, Hotărârea prevedea ca în ziua de 8 aprilie 2005 posturile naţionale de radio şi televiziune, precum şi instituţiile de cultură să îşi adapteze programul în mod corespunzător.

Comentarii

  1. Guilherme a zis:

    Curajul unui lider „centăreşte-te şi eembărbătează-te…” Deuteronomul 31:7 Ori de ce2te ori observi un prgeros semnificativ eentr-o organizaţie, aceasta se datorează faptului că liderul a luat nişte decizi curajoase. Totuşi, o poziţie de conducere nu inspiră curaj unei persoane, dar curajul eei poate conferi acesteia o poziţie de conducere. Ce2nd te vei confrunta cu decizii dificile, cunoaşte aceste adevăruri despre curaj:1. Curajul eencepe cu o luptă interioară. Curajul nu este o lipsă a fricii. El eenseamnă să faci ceea ce eeţi este teamă să faci.2. Curajul eenseamnă să eendrepţi lucrurile, nu doar să aplanezi situaţia. Martin Luther king Jr. a afirmat: “Adevărătul caracter iese la iveală nu een momente de confort şi comoditate, ci in momente de provocare şi controversă”.3. Curajul unui lider inspiră dedicarea adepţilor săi. “Curajul e contagios”, spune evanghelistul Billy Graham. “Ce2nd un om curajos eeşi exprime2 pe2rerile cu fermitate, şi alţii prind curaj”. Curajul unui lider eei inspiră pe cei din jurul său.4. Influienţa ta se extinde direct proporţional cu curajul tău. Istoricul roman Tacit a declarat: “Dorinţa de siguranţă se eempotriveşte oricărei iniţiative măreţe şi lăudabile”. Dar curajul deschide uşi, iar acesta este unul din cele mai minunate beneficii ale sale. Cele 21 de calităţi indispensabile ale unui lider – John C. Maxwell

Adauga un comentariu

*