Directorul ANIF Ioan Nastea este demis începând cu data 1 iulie

Directorul general al Administraţiei Naţionale de Înbunătăţiri funciare, Ioan Nastea, reprezentant al Partidului Democrat, va părăsi funcţia începând cu data de 1 iulie. El a fost demis de ministrul agriculturii, Decebal Traian Remeş, potrivit unor surse din minister.

Postul rămas liber se pare că va fi ocupat de liberalul Nicolae Mărăcine, fost consilier al directorului Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (SNIF), Luigi Bergheş, rămas şi el fără post prin trecerea activelor societăţii la ADS în urmă cu o săptămână datorită insolvabilităţii.

Ioan Nastea speră totuşi ca pe funcţia ce urmează să o elibereze în următoarele zile să fie numit directorul ANIF Brăila, Dan Ionel, fără culoare politică.

Reamintim că atât Ioan Nastea, cât şi Dumitru Ionel se află în atenţia Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, fiind învinuiţi de proastă gestionare a licitaţiilor organizate de ANIF pentru atribuirea lucrărilor de refacere a digurilor din Bentu Brăila.

Conform anchetatorilor, lucrările de refacere a digurilor distruse de inundaţiile din 2005 nu au fost atribuite conform legii.

Comentarii

  1. pacat ca acest om este demis , a facut multe pentru ANIF , ce nu au facut alti directori care au fost, pacat ca se schimba directorii si nu se tine cont de competenta lor.

Adauga un comentariu

*