Bursa zvonurilor din Liga I

Deşi este aproape de a-şi stabili noul antrenor principal, Rapid a pierdut doi jucători extrem de importanţi pe mâna ifoselor patronului George Copos, Florin Bratu şi Emilian Dolha refuzând o revenire în Giuleşti.

Atacantul lui Nantes probabil va ajunge la Dinamo pentru 500.000 euro în timp ce portarul care şi-a încheiat socotelile cu Wisla Cracovia a anunţat că în România va juca doar la Steaua.

Dinamo este foarte aproape să-l aducă şi pe Giani Kiriţă, fostul căpitan al echipei din Ştefan cel Mare, şi mai doreşte doar încă un fundaş central, cel mai probabil pe australianul John McKain din moment ce varianta Tamaş pare prea costisitoare.

Pentru plăcerea unora dintre conducătorii de la Dinamo, campioana României ar putea forţa şi aducerea lui Ianis Zicu indiferent de modalitatea prin care acesta va fi adus.

Promisiunile lui Gigi Becali pentru o campanie de transferuri de mare importanţă s-au năruit deja în praful trecutului. Steaua i-a luat pe Neaga, Guriţă, Bicfalvi, Vâtcă, Pintilii sau Bădoi, însă aducerea unor jucători de calibru precum Belluschi, Carizzo, Abbiati sau chiar Contra rămâne de domeniul ştiinţifico-fantasticului.

Mai mult, Steaua şi-ar putea recupera lejer cele câteva milioane de euro aruncate pe jucători până acum prin cedarea fundaşului Dorin Goian la Borussia Dortmund pentru 4,5 milioane euro.

Rapid a oficializat practic aducerea lui Pierre Boya şi Bozovici însă Giuleştiul încă aşteaptă numirea noului tehnician, Ladislau Boloni, Cristiano Bergodi, Walter Zenga şi Viorel Hizo fiind variantele de ales.

Revenită după o lungă perioadă pe prima scenă a fotbalului românesc, Universitatea Cluj încearcă să anuleze distanţa faţă de marea rivală locală, CFR Cluj, şi a început campania de transferări prin aducerea fundaşului Marius Baciu, un fotbalist cu experienţă de Liga Campionilor.

După ce i-a pierdut pe Zicu, Viorel Moldovan şi Vali Bădoi, Rapid s-ar putea despărţi şi de Dănuţ Coman şi Mugurel Buga, fotbalişti doriţi insistent tocmai în Israel.

Adauga un comentariu

*