Scaleţchi cere daune de 20 milioane euro

Florentin Scaleţchi, preşedintele Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului, a dat în judecată statul român cerând daune morale şi materiale de 20 milioane euro, se arată într-un comunciat remis AMOS News.

Motivele pentru care Florentin Scaleţchi cere această sumă de la statul român sunt: pentru că a fost condamnat de două ori la moarte pentru complot în vederea trădării, subminării şi sabotării societăţii socialiste din România ; pentru că a fost torturat fizic şi psihic, fiind dus de două ori în faţa plutonului de execuţie şi bătut de nenumărate ori ; pentru că a executat 5 ani de închisoare, din care 2 în regim de condamnat la moarte şi 2 în regim de recluziune totală ; pentru că i-a fost confiscată întreaga avere prin condamnarea la moarte din 25 martie 1985 ; pentru că a fost declarat de către oficialităţile statului român luptător împotriva comunismului în urma declaraţiei publice, din 18 decembrie 2006, a Preşedintelui Traian Băsescu, sistemul comunist fiind declarat ilegal, ilegitim, imoral şi criminal.

Primul termen al judecăţii a fost stabilit pentru data de 7 mai 2007, ora 8.30 , la Tribunalul Municipiului Bucureşti – secţia a IV-a civilă.

Adauga un comentariu

*