Noii miniÅŸtri au preluat portofoliile

Miniştrii desemnaţi de premierul Călin Popescu Tăriceanu în noul Guvern reorganizat au preluat, vineri, portofoliile de la predecesorii lor, făcând un schimb de ştafetă la sediile ministerelor a căror responsabilitate le-a revenit.

Dacă preşedintele Traian Băsescu nu va înceta să mai vorbească în felul în care o face despre realităţile româneşti, iar toţi oamenii politici nu îşi vor schimba comportamentul, imaginea României va avea de suferit, a declarat, vineri, primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, la instalarea în funcţie a ministrului afacerilor externe, Adrian Cioroianu.

Şeful executivului a arătat că, odată cu intrarea în UE, România va trebui să dea dovadă de un element de dinamism suplimentar în ceea ce înseamnă capacitatea de a se manifesta ca ţară europeană. Tăriceanu a spus că va trebui gândit în perioada următoare un plan de acţiune prin care România să îşi schimbe profilul şi imaginea în sens pozitiv.

„Desigur, ar fi de dorit ca unii oameni politici, în frunte cu preÅŸedintele ţării, să înceteze să mai vorbească în felul în care o fac despre realităţile româneÅŸti”, a afirmat primul-ministru.

Premierul a afirmat că scăderea ratingului de Å£ară de către agenÅ£ia Standard & Poor’s este o consecinţă a situaÅ£iei politice tensionate din România, iar polticienii vor trebui să îşi schimbe comportamentul actual.

„Ieri am primit extrem de mâhnit vestea conform căreia agenÅ£ia Standard & Poor’s a diminuat ratingul de Å£ară din cauza tulburărilor ÅŸi tensiunilor politice care au durat la BucureÅŸti o vreme mult prea îndelungată. O Å£ară cu adevărat europeană trebuie să se comporte european ÅŸi cer acest lucru tuturor oamenilor politici, pentru că în funcÅ£ie de modul în care România va ÅŸti să îşi gestioneze problemele politice în perioada următoare, va depinde ÅŸi succesul nostru, ÅŸi succesul politicii externe, ÅŸi modul în care România va reuÅŸi să îşi consolideze o imagine care s-a schimbat în mod pozitiv din 2005 până în momentul de faţă. Dar sigur că, dacă aceste tensiuni politice nu se vor stinge în acest moment, o parte importantă din munca pe care am făcut-o ÅŸi care a fost încununată de reuÅŸite se va nărui”, a avertizat primul-ministru.

Noul ministru de externe Adrian Cioroianu a declarat, vineri, după sosirea sa la sediul MAE, că va acÅ£iona astfel încât să nu sporească tensiunea dintre premierul Călin Popescu-Tăriceanu ÅŸi preÅŸedintele Traian Băsescu ÅŸi chiar nu se va da înapoi să fie ”tamponul” care absoarbe această tensiune.

”Pentru mine, ca ministru de externe responsabil atât în faÅ£a premierului, cât ÅŸi a primului-ministru, este onorant să fiu între cei mai importanÅ£i doi oameni din stat ÅŸi voi acÅ£iona astfel încât să nu sporesc tensiunea existentă între cei doi ÅŸi să o absorb acolo unde este cazul. Dacă va fi cazul să fiu tamponul dintre preÅŸedinte ÅŸi premier, nu mă voi da înapoi”, a spus Adrian Cioroianu.

Totodată, noul şef al diplomaţiei şi-a exprimat convingerea că după învestirea actualului Guvern se vor mai calma lucrurile în relaţia dintre preşedinte şi premier.

Cioroianu a mai subliniat că primul-ministru şi şeful statului au mai multe păreri şi opinii comune în domeniul problemelor de politică externă, decât în alte direcţii.

”Din acest punct de vedere, MAE nu este cel mai greu minister, iar relaÅ£ia de mediere între preÅŸedinte ÅŸi premier nu va constitui principala mea preocupare”, a menÅ£ionat Cioroianu.
x x x
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei, Laszlo Borbely a afirmat vineri, cu ocazia preluării mandatului de la fostul ministru al Integrării Europene, Anca Boagiu, că ministerul pe care îl va coordona se va ocupa de dezvoltarea regională şi va continua proiectele privind infrastructura rurală, locuinţele, sălile de sport, consolidarea clădirilor, amenajarea şi dezvoltarea teritorială armonioasă.

‘ÃŽi mulÅ£umesc ministrului Anca Boagiu pentru activitatea grea pe care a desfăşurat-o, deoarece Ministerul Integrării Europene a avut rolul dificil în procesul de integrare în Uniunea Europeană. Acum această parte a ministerului se va ocupa de dezvoltarea regională. De asemenea, noul minister se va ocupa în continuare de partea de proiecte pe care le-am început la Ministerul Transporturilor, ConstrucÅ£iilor ÅŸi Turismului, legate de lucrări de infrastructură rurală, locuinÅ£e, săli de sport, consolidarea clădirilor, amenajarea ÅŸi dezvoltarea teritorială armonioasă’, a afirmat Borbely.

Acesta a precizat, de asemenea, că ministerul va avea rolul de a definitiva strategia României în domeniul dezvoltării regionale, care se află în faza finală dar nu poate merge mai departe dacă nu există colaborare între minister şi celelalte entităţi.
x x x
Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a preluat şi el postul de ministru, vineri, întâlnindu-se cu directorii generali din minister.

Primul lucru pe care l-a făcut noul ministru a fost să verifice biroul său şi datele de pe site-ul ministerului. Acesta a avut surpriza să constate că fostul ministru Radu Berceanu apărea încă în postul de la şefia ministerului.

Noul ministru a parcurs datele despre Programul Operaţional şi Sectorial de Transport (POST) aflate pe site, punând întrebări depre stadiul în care se află procedura de semnare.

Ministrul a răspuns ÅŸi înrebărilor ziariÅŸtilor despre strategia sa, susÅ£inând că principala sa prioritate o va reprezenta programul de construcÅ£ie a autostrăzilor în perioada 2007 – 2013.

„Voi încerca să găsesc soluÅ£ii pentru accelerarea lucrărilor, dar ÅŸi pentru surse de finanÅ£are în cazul tronsoanelor care nu au finanÅ£are”, a declarat Ludovic Orban.

Ministrul a spus că se va concentra şi pe programul de dezvoltare a transportului feroviar, precum şi pe separarea activităţii CFR Călători, în transport de scurt şi lung parcurs.

De asemenea, ministrul a anunţat că va acorda o atenţie deosebită creşterii traficului pe Dunăre, care este la doar 10 la sută din potenţial.

Ludovic Orban a declarat că angajaţii Ministerului Transporturilor nu vor fi daţi afară, în cadrul restructurării activităţii instituţiei.

„Ministerul Transporturilor este o instituÅ£ie nouă, ÅŸi, prin urmare, angajaÅ£ii vor intra într-o competiÅ£ie pe criterii profesionale, pentru că nu mă interesează culoarea politică sau modul frumos în care se adresează ministrului”, a declarat Orban.

Ministrul Transporturilor a amintit că va acorda o atenţie deosebită contractului de construcţie a Autostrăzii Transilvania încheiat cu societatea americană Bechtel.

Ludovic Orban a organizat şi o intâlnire cu toţi directorii din minister pentru a se informa asupra modului în care se desfăşoară programele derulate de instituţie.

Procesul de predare – primire nu s-a realizat deoarece fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, a plecat în concediu, urmând ca formalităţile să se finalizeze cel mai probabil săptămâna viitoare.

În final, noul ministru al Transporturilor a declarat că speră ca în timpul mandatului să fie judecat doar după ceea ce va face în calitate de ministru.

„AÅŸ vrea ca oamenii să mă judece după ceea ce fac la minister, ÅŸi nu după ceea ce zic alÅ£ii despre mine”, a încheiat Ludovic Orban.
x x x
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Decebal Traian Remeş, a preluat şi el, în aceeaşi zi, postul de ministru al Agriculturii şi a avut prima întrevedere cu secretarii de stat şi directorii din minister, urmând ca protocolul de predare-primire să fie semnat în cursul săptămânii viitoare.

‘Din discuÅ£iile avute am găsit multe probleme în minister, pe care trebuie să le rezolv în perioada următoare pentru că altfel pierdem foarte mulÅ£i bani. Åži pentru că eu Å£in foarte mult la bani, voi încerca să nu se întâmple acest lucru’, a declarat RemeÅŸ. El a adăugat că va face schimbări în minister, chiar ÅŸi de oameni.

Fostul ministru al agriculturii, Dan Motreanu, a precizat că i-a prezentat lui Remeş o situaţie exactă a problemelor din agricultură, protocolul de predare-primire urmând a fi semnat după finalizarea discuţiilor.

Ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Attila Korodi, şi-a preluat, de asemenea, vineri, postul de ministru exprimându-şi dorinţa ca MMDD să devină o instituţie cât mai deschisă.

‘Vreau ca instituÅ£ia noastră să devină o instituÅ£ie cât mai deschisă, deoarece parteneriatul cu societatea civilă reprezintă un mare avantaj. ÃŽn acelaÅŸi timp, vom fi o instituÅ£ie pragmatică, în care va fi puternic responsabilizat nivelul decizional al direcÅ£iilor generale ÅŸi al celorlalte direcÅ£ii’, a spus Korodi.

Noul ministru s-a întâlnit vineri dimineaţă cu conducătorii direcÅ£iilor din minister, precum ÅŸi cu conducătorii instituÅ£iilor aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea MMDD: Administratia NaÅ£ională ‘Apele Române’, AgenÅ£ia NaÅ£ională pentru ProtecÅ£ia Mediului, AdministraÅ£ia NaÅ£ională de Meteorologie, Institutul NaÅ£ional de Hidrologie ÅŸi Gospodărire a Apelor, ICIM BucureÅŸti ÅŸi AdministraÅ£ia Fondului pentru Mediu, informează un comunicat al MMDD.

Attila Korodi a subliniat faptul că funcÅ£ia de secretar de stat – pe care a deÅ£inut-o până acum în cadrul ministerului – reprezintă un avantaj, deoarece îi sunt cunoscute modalităţile ÅŸi stilul de lucru, afirmând că stilul de muncă nu se va schimba, ci va fi continuat.

Noul ministru al mediului şi-a prezentat intenţia demarării unor discuţii cu Direcţia de Afaceri Europene, care s-a ocupat de Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă, precum şi intenţia de a înfiinţa în structura ministerului o direcţie pentru dezvoltare durabilă care să se ocupe de această strategie, pentru a se evita astfel îngreunarea deciziilor din domeniile intersectoriale.

În cursul zilei de vineri, programul noului ministru cuprinde şi o întâlnire la Miercurea Ciuc cu autorităţile locale din această zonă.
x x x
Ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Attila Korodi, şi-a preluat vineri postul de ministru exprimându-şi dorinţa ca MMDD să devină o instituţie cât mai deschisă.

‘Vreau ca instituÅ£ia noastră să devină o instituÅ£ie cât mai deschisă, deoarece parteneriatul cu societatea civilă reprezintă un mare avantaj. ÃŽn acelaÅŸi timp, vom fi o instituÅ£ie pragmatică, în care va fi puternic responsabilizat nivelul decizional al direcÅ£iilor generale ÅŸi al celorlalte direcÅ£ii’, a spus Korodi.

Noul ministru s-a întâlnit vineri dimineaţă cu conducătorii direcÅ£iilor din minister, precum ÅŸi cu conducătorii instituÅ£iilor aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea MMDD: Administratia NaÅ£ională ‘Apele Române’, AgenÅ£ia NaÅ£ională pentru ProtecÅ£ia Mediului, AdministraÅ£ia NaÅ£ională de Meteorologie, Institutul NaÅ£ional de Hidrologie ÅŸi Gospodărire a Apelor, ICIM BucureÅŸti ÅŸi AdministraÅ£ia Fondului pentru Mediu, informează un comunicat al MMDD.

Attila Korodi a subliniat faptul că funcÅ£ia de secretar de stat – pe care a deÅ£inut-o până acum în cadrul ministerului – reprezintă un avantaj, deoarece îi sunt cunoscute modalităţile ÅŸi stilul de lucru, afirmând că stilul de muncă nu se va schimba, ci va fi continuat.

Noul ministru al mediului şi-a prezentat intenţia demarării unor discuţii cu Direcţia de Afaceri Europene, care s-a ocupat de Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă, precum şi intenţia de a înfiinţa în structura ministerului o direcţie pentru dezvoltare durabilă care să se ocupe de această strategie, pentru a se evita astfel îngreunarea deciziilor din domeniile intersectoriale.
x x x
Noul ministru al EducaÅ£iei, Cercetării ÅŸi Tineretului, Cristian AdomniÅ£ei a declarat vineri că va face „politica ÅŸcolii ÅŸi că nu vor exista ingerinÅ£e politice în sistemul educaÅ£ional” în cursul mandatului său.

„EducaÅ£ia priveÅŸte toÅ£i copiii, care sunt ÅŸi ai liberalilor ÅŸi ai democraÅ£ilor. Vom avea un dialog cu sindicatele, cu părinÅ£ii, cu studenÅ£ii. Pentru prea mult timp, Guvernul a spus oamenilor ce să facă. Vreau să vedem ce vor oamenii să facă ministerul pentru ei”, a spus AdomniÅ£ei.

El a afirmat că ministerul va fi mai „transparent ÅŸi mai deschis”.

Noul ministru a spus că va conta pe sprijinul presei, întrucât aceasta are menirea de a arăta „lucrurile rele” din sistem.

Cristian Adomniţei a declarat că în afara pachetului legislativ privind învăţământul, contractul colectiv de muncă, va fi preocupat de creşterea securităţii copiilor în şcoală şi va continua construcţia de săli de sport.

„După investiÅ£iile în infrastructură vom începe pe cea în resursa umană. Oamenii trebuie să fie motivaÅ£i. Voi merge în teritoriu. Vreau să fie apreciat ceea ce va rezulta în urma muncii mele. Nu vreau să mai existe un experiment nereuÅŸit pe copii. Unde va fi nevoie să intervin, voi interveni”, a mai spus ministrul liberal.

Una din primele decizii pe care le va lua ministrul educaţiei va fi mutarea departamentului de presă în sediul central şi, de asemenea, amenajarea unei săli pentru reprezentanţii presei.

Cristian Adomniţei a precizat că-i va cere sfatul fostului ministru Mihail Hărdău ori de câte ori va avea nevoie de acesta.

La rândul său, fostul ministru al Educaţiei i-a urat înlocuitorului său, la cârma ministerului, să realizeze tot ce-şi doreşte şi să reuşească mai bine decât el în sistem, întrucât şi el, în calitate de profesor universitar, va fi unul dintre beneficiari.

„Plec cu sentimentul împlinirii de la minister. Timpul va confirma valoarea mea, ca ÅŸi în cazul picturilor care devin valoroase după moartea artistului. ÃŽn timp, presa va constata că a avut interpretări greÅŸite. Consider însă că presa are rolul ei, bine definit”, a afirmat Hărdău.

În opinia sa performanţa şi calitatea vor fi cele care vor scoate România din mediocritate.

Fostul ministru democrat a evitat să dea sfaturi înlocuitorului său, întrucât acesta „are capacitatea” să gestioneze problemele fără ajutorul său.

În cadrul protocolului de predare-primire între cei doi miniştri, Mihail Hărdău i-a înmânat o agendă şi sigiliul noului ministru.
x x x
Cristian David a fost învestit, vineri, în funcţia de ministru al Administraţiei şi Reformei Administrative.

„Perspectiva pe care vreau să o aduc Å£ine de continuarea reformelor începute”, a declarat Cristian David.

El a spus că va intensifica măsurile ce trebuie luate pentru a finaliza cu succes procesul de descentralizare, modernizarea administraţiei publice, astfel încât la sfârşitul mandatului să se creeze o administraţie fără corupţie.

Cristian David a afirmat că modernizarea înseamnă apropierea nivelului de calitate al serviciilor publice, de nivelul existent în state mai performante.

„Avem de lucrat în planul conÅŸtiinÅ£ei”, a declarat Cristian David. El a spus că oamenii devin conÅŸtienÅ£i că poliÅ£iÅŸtii servesc interesului cetăţeanului.

El a asigurat că vârsta sa nu reprezintă un impediment pentru a conduce Ministerul Administraţiei şi Reformei Administrative, deşi mulţi s-au îndoit de acest lucru.

Cristian David consideră că, dimpotrivă, vârsta îi oferă un atu de a fi liber de prejudecăţi.

Nu în ultimul rând, el a apreciat că bilanţul făcut de fostul ministru al Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, este unul pozitiv, marcat de îndeplinirea şi respectarea condiţiilor în ceea ce priveşte capitolul justiţie şi afaceri interne.ROMPRES

Adauga un comentariu

*