Liberalii: Basescu nu-l vrea pe Cioroianu

Premierul Călin Popescu Tăriceanu s-a consultat telefonic cu şeful statului, în cursul dimineţii de luni, în legătură cu numirea lui Adrian Cioroianu pentru postul de ministru al afacerilor externe, primind semnale negative din partea preşedintelui, susţin surse PNL.

Surse liberale au declarat pentru NewsIn că, înainte de ÅŸedinÅ£a Biroului Politic Central al PNL, premierul Călin Popescu Tăriceanu l-a consultat pe ÅŸeful statului cu privire la nominalizarea lui Cioroianu ca succesor al lui Mihai Răzvan Ungureanu, răspunsul fiind un semi-refuz din partea lui Traian Băsescu. Sursele citate au precizat că Băsescu i-ar fi transmis premierului că „nu crede că Adrian Cioroianu are experienÅ£a politică necesară pentru a continua actuala linie de politică externă”.

Atitudinea preşedintelui, interpretată de liberali ca fiind un semnal că Băsescu nu doreşte să semneze decretul de numire în funcţie a lui Cioroianu, a generat dezabaterii în rândul membrilor Biroului Politic Central al PNL. Liderii partidului au stat în cumpănă dacă să trimită Cotroceniului nominalizarea sau să aştepte restructuararea guvernamentală, aşa cum anunţase iniţial premierul Tăriceanu. În cele din urmă, conducerea PNL a optat pentru varianta de a-l pune pe Băsescu în faţa nominalizării, cu riscul de a genera un nou conflict cu Palatul Cotroceni. Liberalii au mai convenit ca, în cazul în care preşedintele nu va fi de acord cu Cioroianu, partidul îl va propune din nou, cu ocazia restructurării Executivului, care ar trebui să fie finalizată în termen de o lună.

Adrian Cioroianu a fost propus luni de PNL pentru funcÅ£ia de ministru de externe. El a afirmat că ar vrea să fie un ministru nu al preÅŸedintelui sau al primului ministru, care, într-adevăr, îi sunt „ÅŸefi din punct de vedere tehnic”, ci al oamenilor. „Dacă vreÅ£i să fiu foarte sincer, eu cred că cei care au nevoie de miniÅŸtri sunt, inclusiv ciobanul care nu poate să-ÅŸi ducă oile unde vrea, sau oamenii care nu ÅŸtiu ce înseamnă aderare, ce înseamnă integrare. Ei au nevoie de miniÅŸtri de Externe, nu preÅŸedintele ÅŸi nu primul ministru, ÅŸi asta e pentru mine foarte clar”, arătat Cioroianu.

Pe de altă parte, liderul PNL, Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că Adrian Cioroianu a fost singurul candidat la funcţia de şef al diplomaţiei române despre care s-a discutat în şedinţa conducerii liberale.

„Colegii mei s-au pronunÅ£at aproape fără echivoc ÅŸi PNL-ul l-a desemnat pe Adrian Cioroianu pentru funcÅ£ia de ministru de externe”, a declarat liderul PNL, arătând că această propunere a fost susÅ£inută de 28 de liberali membri ai Biroului Politic Central al partidului ÅŸi că doar unul a fost împotrivă.

Călin Popescu Tăriceanu a mai anunÅ£at că în cursul zilei de luni va transmite ÅŸefului statului documentele necesare legate de această nominalizare. ÃŽntrebat de priorităţile noului ministru de externe, Tăriceanu a spus că ele vor cele pe care România le-a avut ÅŸi până acum. „Priorităţile majore ale României nu se schimbă. România este o Å£ară membră a Uniunii Europene, prin urmare trebuie să-ÅŸi respecte angajamentele europene, este o Å£ară membră a NATO, de aici decurg o serie de alte obligaÅ£iuni, deci pe coordonatele mari de politică externă acestea sunt priorităţile”, a arătat premierul Călin Popescu Tăriceanu.

El a mai adăugat pe lista subiectelor prioritare de pe agenda viitorului ministru de externe, situaţia din Balcani, din Transnistria şi cea legată de Insula Şerpilor.

Pentru ca un ministru să fie numit în funcţie este nevoie ca preşedintele ţării să semneze un decret în acest sens. Adrian Cioroianu a devenit membru PNL în timpul preşedinţiei lui Theodor Stolojan şi este de formaţie istoric. Cioroianu a devenit în ianuarie vicepreşedinte al PNL şi vicepreşedinte al grupului ALDE din Parlamentul European.

Adauga un comentariu

*