Bataie de joc la examenele de recuperare a permisului

Jale mare printre conducatorii auto carora li s-au suspendat permisele auto, de cand acest nou Cod Rutier a intrat in vigoare: cei carora li s-au suspendat permisele de conducere trebuie sa treaca un test din 15 intrebari pentru a reintra in posesia lui. Daca raspunzi corect la 13, iti recapeti permisul.

Din pacate, valul de nemutumiri care i-a cuprins pe cei cazuti in pacat este destul de mare. Oamenii protesteaza fata de chestionarul intocmit de Directia Politiei Rutier iar naduful lor se revarsa asupra comisiei de examinare din cadrul Serviciului de Politie Rutiera Bacau, care n-are nicio vina, decat ca imparte chestionarele.

„Cum este posibil ca in loc sa ma puna sa raspund la o intrebare de circulatie, trebuie sa spun ce lungime are franghia de care este legata vaca pe care o trage un taran dupa ea?”, spune Viorel I., unul dintre cei peste capul caruia a cazut necazul.

Bataie de joc la examenele de recuperare a permisului „De unde sa stiu eu ce brazda sa traga tractorul pe camp, sau cum trebuie sa mearga, de vreme ce eu am permis categoria B, nu D sau E?”, se intreaba si Mihai P.

Chiar si politistii se mira de intrebarile pe care le contin unele chestionare pe care trebuie sa le imparta celor care sustin testul.

„Cum sa-l pun eu pe un posesor de permis categoria B, pentru care a dat si a luat examenul, sa stie lucruri in legatura cu tractoarele sau camioanele? Sunt chestionare primite de la Bucuresti, asta e situatia, dar noi suportam consecintele”.

Patru sanctiuni pentru aceeasi fapta!

Incredibil, dar noul Cod Rutier te pedepseste de patru ori pentru aceeasi fapta! Daca esti prins cu aparatul radar, poti suporta consecinte extrem de grave pentru calitatea ta de conducator auto.

Iar acestea nu sunt nici mai multe nici mai putine decat patru! Numai in Romania se poate ca, pentru aceeasi fapta, sa ti se suspende permisul, sa fii sanctionat cu amenda, sa primesti puncte de penalizare si sa dai examen pentru a recupera permisul de conducere!

Masuri aberante ale unui Cod Rutier facut de politisti in spiritul si legile lor. Si pentru care n-a fost consultata marea masa de conducatori auto. S-a bagat la inaintare refrenul ca asa cere Uniunea Europeana si s-a votat.

Un cod care da drepturi numai agentilor de circulatie iar pentru conducatorii auto, contribuabilii, de pe urma carora acesti bugetari mananca o paine mai alba de cei care platesc taxele, nu s-a prevazut niciun drept, oricat de mic ar fi fost acela.

Singuri in noapte

Cum este posibil ca, circuland noaptea, cu copiii si sotia in masina, de la Bucuresti spre Bacau, sa te opreasca un agent de circulatie si sa auzi ca iti suspenda permisul de conducere pentru depasirea vitezei regulamentare si ca, atentie, nu ti se elibereaza dovada de conducere pentru nici un metru!

„Chemati pe cineva sa va ia masina”, iti suiera in urechi, precum vantul de afara, cu satisfactie, agentul de circulatie. Pe cine sa chemi in toiul noptii, in mijlocul campului, sa-ti ia masina? Si folosesti o metoda veche, de pe vremea vechiului Cod Rutier, valabila si pe timpul celui nou, ii dai 50 de euro agentului, ca tot suntem in UE, si scapi. Sunt povesti? Da, dar adevarate!

Dan MINDIRIGIU

N.Red. Seful Serviciului Politiei Rutiere ocoleste presa. Raspunde doar cand are interes. Am fi vrut sa aflam si parerea dumnealui despre aceste lucruri. Oare cate puncte de penalizare ar merita?

Adauga un comentariu

*